Câți angajați avea Securitatea înainte de revoluția din 1989

Câte mii de angajați avea Securitatea la finalul dictaturii?

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a făcut public, pentru prima oară, informații detaliate privind dimensiunea aparatului de securitate al regimului comunist din România.

Datele, extrase din documente arhivate din septembrie 1988 și păstrate în dosarul Cabinetului Iulian Vlad – ultimul conducător al Departamentului Securității Statului (DSS) – arată că, spre finalul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, organizația avea exact 14.629 de angajați.

Aceste cifre au fost divulgate pe pagina oficială a CNSAS pe rețeaua socială Facebook, în data de 14 septembrie 2026, și au oferit o privire clară asupra structurii și extensiei aparatului de supraveghere și control al societății.

Din numărul total, peste șase mii de funcționari – exact 6.023, adică 41,17% din efective – erau concentrați în aparatul central al DSS, cu sediul în București. Această structură includea principalele direcții informative și operative, responsable de coordonarea activităților de informații, contrainformații și operativitate la nivel național. Pe lângă acest aparat central, Trupele de Securitate – o ramură militarizată a securității – numărau 2.737 de cadre, reprezentând 18,71% din total.

Restul, adică 5.869 de persoane, sau 40,12% din efective, forma aparatul territorial, distribuit în județe și localități în întreaga țară, cu scopul de a monitoriza populația și a aplică politica de control ideological. Un aspect semnificativ este că, dintre angajați, aproximativ 1.200 de persoane nu aveau grad militar și erau angajați civili, desfășurând activități esențiale precum suport tehnic, logistic, administrativ și secretariat.

Cât de mare era aparatul de securitate al regimului comunist?

Deși nu erau părți din structurile militare ale aparatului, acest personal avea un rol crucial în menținerea funcționalității sistemului de supraveghere, asigurând fluxul de informații, gestionarea arhivelor și sprijinirea operațiunilor de interceptare și analiză.

În ceea ce privește structurile specializate, datele publicate de CNSAS permit o analiză detaliată a mecanismelor de control. Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformațiile militare, avea 1.022 de cadre. Unitatea Specială „F”, ocupată cu filajul, observația rutieră și investigațiile, dispunea de 745 de angajați. Unitatea Specială de Luptă Anti-Sabotaj (USLA) număra 772 de funcționari, concentrându-se pe prevenirea și neutralizarea amenințărilor percepute împotriva regimului.

Pentru interceptările telefonice și ascultările, există Unitatea Specială „T”, cu 466 de angajați, în timp ce controlul corespondenței poștale – inclusiv scrisori, pachete și alte trimiteri – era asigurat de Unitatea Specială „S”, care avea 356 de persoane la nivel central.

Pe lângă acestea, direcțiile territoriale în orașe precum București, Constanța și Timișoara avea cele mai mari efective, reflectând strategicitatea acestor centre industrielle și politico-administrative. Aceste structuri locale asigurau aplicarea politicilor de supraveghere la nivel de zonă, colaborând cu unitățile centrale pentru a identifica, monitoriza și reprima orice manifestare de dissent sau activitate percepută ca subversivă.

Documentele din 1988, pe care se bazează analiza CNSAS, nu oferă doar cifre, ci și o fereastră în mecanismele quotidiene de control: de la survejarea telefonelor și corespondenței, la monitorizarea străinilor și filajul jurnaliștilor străini, aparatul de securitate funcționa ca o rețea complexă și omniprăsitoare, dedicată menținerea regimului prin intimidatie, informație și repressiune. Publicarea acestor date reprezintă un pas important în transparența istoriei recente a României și în înțelegerea mărimea aparatului care a dominat viața cetățenilor timp de decenii.