CCR examinează sesizarea magistraților și premierului interimar privind salarii și programul SAFE
Ce spune Legea 500/2002?
Curtea Constituțională va dezbate, în data de 23 septembrie, două sesieri majore care vizează relația delicată dintre puterile statului. Primul dosar, inițiat de șeful Guvernului interimar, Ilie Bolojan, privește un conflict juridic de natură constituțională apărut între Executiv și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Al doilea dosar, transmis de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, se concentrează asupra legalității Ordonanței de Urgență privind Programul SAFE și a modului în care aceasta a fost adoptată.
Aceste două litigii evidențiază tensiunile actuale din sistemul judiciar și politic românesc, în special în ceea ce privește dreptul la salarii pentru magistrați și limitele competențelor legislative ale guvernului în perioadele de interimat.
Sesizarea formulată de premierul interimar Ilie Bolojan se leagă direct de disputa financiară privind restanțele salariale ale personalului din sistemul de justiție. Această inițiativă a fost luată în contextul în care instanța supremă a acționat în instanță împotriva Guvernului, obținând o victorie în primă instanță pentru neplata sumelor datorate.
Aceste datorii au apărut ca urmare a unor majorări de salarii stabilite retroactiv prin hotărârile instanțelor de judecată.
Pe data de 2 iulie, Ilie Bolojan a anunțat decizia luate în cadrul ședinței de Guvern de a sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea conflictului cu Înalta Curte de Casație și Justiție. El a explicat motivul acestei mișcări juridice, subliniind faptul că instanța de judecată a intervenit în domeniul puterii executive și legislative, mai precis în materia bugetară și a gestionării finanțelor publice.
Conform punctului de vedere al juristilor din cadrul Guvernului, sarcina principală a puterii judecătorești este interpretarea și aplicarea legilor existente. Totuși, instanța ar fi depășit sfera sa de competență constituțională.
Potrivit Legii 500 din 2002 privind finanțele publice și Codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare și alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară sunt atribuții exclusive și suverane ale puterilor executive și legislative.
În prezent, puterea judecătorească nu deține nici competența tehnică, nici legitimitatea necesară pentru a stabili modul de distribuire a banilor publici dintr-un buget general consolidat, forțând Guvernul să aloce fonduri pentru un singur sector, respectiv cel al justiției.
Premierul a susținut atunci că instanța perturbă direct echilibrul bugetar național, fapt ce constituie o ingerință directă în activitatea executivă a statului. El a detaliat cronologia conflictului, menționând că în luna martie, Înalta Curte de Casație a sesizat Curtea de Apel București, cerând obligarea Guvernului să achite suma de 4,8 miliarde de lei.
Această sumă reprezintă restanțe salariale obținute prin procese sau penalități aferente acestor restanțe. Curtea de Apel București a emis această acțiune la începutul lunii mai, cu o celeritate remarcabilă. Guvernul a contestat acțiunea, iar termenul stabilit de Înalta Curte pentru soluționare a fost 9 iulie.
Prima instanță a stabilit, în afara sumei principale, și penalități de 1% pe zi din total, ceea ce echivalează cu 48 de milioane de lei pe zi, o sumă enormă de aproximativ 9 milioane de euro, în plus față de amenzi și alte aspecte similare stabilite pentru Ministerul Finanțelor și Guvern.
Cine a semnat chemarea?
Cuantumul real este considerabil mai mare, deoarece, în afară de sumele solicitate de Înalta Curte, există și alte sume în zona Parchetului, estimate la aproximativ 3 miliarde de lei.
Ministerul Finanțelor consideră că o astfel de decizie judiciară aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat și creează prejudicii grave asupra bugetului de stat. Pe data de 5 mai, Curtea de Apel București a admis acțiunea introdusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligând Guvernul și Ministerul Finanțelor să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraților.
Aceeași instanță a stabilit că Guvernul și Ministerul Finanțelor trebuie să execute decizia în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, aplicându-se penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, dar și o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.
Cererea de chemare în judecată este semnată de președintele Înaltei Curți, Lia Savonea, iar acțiunea a fost soluționată în timp record, chiar de la primul termen al procesului.
Celălalt dosar, analizat tot de CCR, vizează contestația formulată de Sorin Grindeanu. Președintele Camerei Deputaților a solicitat Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern și să stabilească conduita de urmat pentru restabilirea ordinii constituționale.
Conflictul este generat de două conduite neconstituționale distincte, dar convergente prin efecte, ale Guvernului României: adoptarea și transmiterea spre publicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moțiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea acesteia în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, conform art. 110 alin.
(4) din Constituție, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competențe de legiferare delegată.
De asemenea, reglementarea prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluții legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a ședințelor plenului la Camera Deputaților și, respectiv, la Senat – a transformat Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul. Aceasta implică o abdicare de la rolul său constituțional și o nesocotire a obligației de loialitate constituțională față de Parlament, unica autoritate legiuitoare a țării.
Conform sesizării, analiza cronologiei procedurale și a conținutului actelor normative implicate relevă faptul că Guvernul a procedat la extinderea substanțială a proiectului inițial al ordonanței de urgență în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi. Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaște explicit că „Completările aduse în ședința de Guvern Ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului”.
Prin această conduită, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează și substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului și afectând echilibrul constituțional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin.
(4) din Constituție, apreciază președintele Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.
Citește versiunea completă pe Flux 24 Media