Dunărea, „sufocată” de Marea Neagră: Amenințarea invizibilă pentru apa potabilă din Deltă

Dunărea se confruntă cu debite alarmant de scăzute!

Dunărea trece printr-o perioadă critică, cu un debit care a scăzut dramatic în ultimele zile.

La Baziaș, punctul de intrare în România, volumul de apă a coborât la 1.350 mc/s în intervalul 16-17 august, mult sub media multianuală de 3.900 mc/s specifică lunii august, conform datelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Prognozele sunt sumbre: specialiștii estimează că debitul va continua să scadă, atingând pragul de 1.300 mc/s în perioada următoare. Deși în aval de Porțile de Fier situația este similară, la gurile de vărsare din Deltă fenomenul capătă valențe periculoase.

La Tulcea și Sulina, nivelul apei pare înșelător de stabil – 18, respectiv 58 de centimetri – însă această „liniște” ascunde o problemă gravă. Alfred Vespremeanu-Stroe, specialist în geografie fizică la Universitatea din București, explică faptul că, în lipsa forței de împingere a fluviului, Marea Neagră câștigă teren. Practic, Dunărea nu mai are puterea de a respinge apa sărată, care, fiind mai densă, pătrunde pe fundul brațului Sfântu Gheorghe sub forma unei „pene saline”.

La Tulcea și Sulina, nivelul apei pare înșelător de stabil – 18, respectiv 58 de centimetri

Această intruziune poate ajunge până la 20-25 de kilometri în amonte, stratificând apa: cea sărată rămâne la adâncime, în timp ce apa dulce plutește la suprafață.

Consecințele nu se opresc la salinitate. Viteza redusă a cursului fluvial încetinește circulația apei prin canalele ce alimentează lacurile din Deltă. Această stagnare împiedică reînnoirea naturală a apei și duce la o oxigenare precară, creând mediul ideal pentru eutrofizare.

Proliferarea excesivă a algelor și a plantelor acvatice degradează calitatea întregului ecosistem, transformând avansul Mării Negre într-o amenințare directă și imediată pentru rezervele de apă potabilă ale localităților din Delta Dunării.