Parlamentul supradimensionat: soluția simplă pentru a reduce numărul de aleși
Cum a reușit Italia să reducă Parlamentul după un plebiscit?
Legislativul excesiv: o soluție simplă pentru a diminua numărul de aleși
În cursul campaniei pentru prezidențialele din 2009, Traian Băsescu a făcut din reformarea arhitecturii politice unul dintre pilonii centrali ai mesajului său.
Argumentația sa se baza pe premisa că organul legislativ era prea mare și funcționa slab. În afara justificării financiare, legată de cheltuielile de întreținere a instituției, această temă a servit ca un instrument politic eficient pentru a atrage votanții.
La data de 24 septembrie 2009, după ce a consultat Parlamentul, șeful statului a declanșat procesul de organizare a unui plebiscit, care a avut loc pe 22 noiembrie, în aceeași zi cu primul tur al votului prezidențial.
Rezultatul a fost validat, deoarece participarea a depășit limita legală de 50% valabilă la acel moment.
În ceea ce privește trecerea la o singură cameră, 77,78% din votanții care au depus un vot valid au optat pentru varianta afirmativă, iar pentru limitarea numărului de parlamentari la maximum 300, procentul a fost de 88,84%. Curtea Constituțională a verificat respectarea procedurilor și a validat rezultatele prin decizia nr. 37, emisă pe 26 noiembrie 2009.
Deși plebiscitul din 2009 era de natură consultativă și nu a generat modificări legislative directe, cifra de 300 de parlamentari a rămas un reper constant în dezbaterea publică de după acel an. Această cifră a fost menționată repetat, alături de alte teme precum restaurarea alegerilor pentru primari în două tururi sau ștergerea pensiilor speciale.
Plebiscitul din 2009 este invocat și în prezent, iar toate inițiativele ulterioare de reformă a legislativului au trebuit să se alinieze la acest reper, chiar dacă nu l-au pus în aplicare.
Tema a revenit în prim-plan în ultimii doi ani, susținută în special de USR, în contextul dezbaterilor privind reducerea cheltuielilor de stat și a deficitului bugetar.
Justificările pentru diminuirea numărului de parlamentari și pentru trecerea la o singură cameră, folosite în discuțiile despre un legislativ „excesiv”, fac referire la scăderea costurilor, la o clarificare a răspunderii individuale a aleșilor și la o transparență mai mare a activității fiecărui parlamentar. În plus, se invocă și o formă de „dreaptă” în favoarea cetățenilor, pe fundalul imaginii unui Parlament prezentat ca o „gaură neagră” în buget.
Totuși, ideea de a trece la o singură cameră apare acum doar marginal în discursul public, accentul căzând mai degrabă pe reducerea numărului de aleși din ambele camere.
Diminuarea numărului de parlamentari și ștergerea Senatului implică o serie de riscuri care, pe termen lung, pot depăși avantajele economice. Pe de o parte, se poate afecta legătura dintre cetățeni și aleși, prin scăderea reprezentării teritoriale și sociale. Este atinsă și reprezentarea femeilor și a minorităților, precum și prezența partidelor mici în Parlament. Studiile comparative asociază adunările legislative prea mici cu legături electorale mai slabe, cu o deliberare mai redusă și cu evaluări publice mai negative ale guvernării reprezentative.
Adunările legislative „mai mari” tind să ofere mai mult spațiu pentru reprezentarea descriptivă și pentru participarea grupurilor sociale subreprezentate.
Experiența reducerii Parlamentului italian, realizată după un plebiscit din 2020, arată că efectele nu au fost spectaculoase: activitatea individuală a parlamentarilor a crescut doar ușor, absenteismul nu a suferit schimbări substanțiale, iar orientarea către circumscripții a scăzut. Politologul Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, atrage atenția asupra unui fenomen de „oligarhizare a Parlamentului” pe fundalul unor astfel de modificări aduse legislativului.
În principiu, riscul este al oligarhizării.
Cu cât parlamentul este mai mic, cu atât oligarhizarea este mai ușor de realizat. Dar riscul oligarhizării este în mare măsură legat și de sistemul de partide. Aici trebuie privit în corelație cu legea partidelor politice, afirmă Pîrvulescu pentru Cotidianul. ro.
Gradul de oligarhizare a scăzut pe măsură ce partidele mai mici, care au preluat discursul populist, au intrat în Parlament. Există o serie întreagă de riscuri democratice reale, iar economiile sunt absolut nesemnificative. Dar câtă vreme vedem un atac permanent asupra Parlamentului, care este considerat inutil, când unii parlamentari dovedesc lipsă de responsabilitate în exercitarea mandatelor, atunci se poate specula toată chestiunea asta.
Și este foarte greu de combătut, pentru că discuția rațională, așa cum o purtăm noi în acest moment, este una care poate fi foarte ușor atacată din perspectivă populistă, nu și emoțională, explică Pîrvulescu.
Există două direcții principale: una este reducerea numărului de camere, ceea ce implică modificarea Constituției, iar cealaltă este reducerea numărului de parlamentari, prezentată în raport cu parlamente mari care au un număr mai mic de aleși. În istoria României democratice, numărul de parlamentari a fost în trecut mai mare decât cel actual, amintește politologul.
„Între cele două războaie mondiale, spre exemplu, pentru a asigura o reprezentare cât mai judicioasă.”
Explicația pentru excesul Parlamentului constă în faptul că numărul de parlamentari scade oricum, în mod natural, în funcție de datele statistice de la INS, grație coeficientului pe baza căruia se calculează numărul de locuitori pentru un deputat sau senator. În România, oricum, populația scade, și scade în mod automat și numărul de parlamentari.
De ce e „obsesia” scăderii numărului de parlamentari un discurs populist?
Eliminarea Senatului este periculoasă.
Ne apropiem din ce în ce mai mult de numărul de 300 de deputați, dar nu este nevoie decât de o modificare a coeficientului în lege.
Poate fi crescut și se poate scădea în mod corespunzător, adaugă profesorul universitar.
Politologul consideră că este nevoie de o modificare a Constituției, care însă nu se poate face în acest moment, în ceea ce privește reprezentarea unităților teritoriale în Senat.
De cele mai multe ori, în discursul public legat de necesitatea reducerii numărului de parlamentari, este invocat plebiscitul lui Traian Băsescu din 2009. AUR și USR împărtășesc la acest capitol aceeași linie de discurs, fiind invocată „nerespectarea voinței populare”. Profesorul Pîrvulescu subliniază faptul că ideea unui Parlament mai mic este mai veche de 2009 și revine ciclic în discursul public. „Cu trimitere la acel plebiscit din 2009, care fiind consultativ nu trebuia în niciun fel aplicat.” „Ideea aceasta iliberală a suveranității populare manifestate prin plebiscit împotriva suveranității reprezentative manifestate prin Parlament este foarte ușor de manipulat, și de aici se ajunge în situația asta”, explică Pîrvulescu.
Obsesia scăderii numărului de parlamentari ține de un discurs populist antiparlamentar, remarcă politologul, discurs care este folosit de diferiți politicieni, de la Traian Băsescu încoace, pentru a obține voturi ușoare. Pentru că asta este ideea.
Sunt voturi care se obțin ușoare prin campanii de genul ăsta, explică acesta.
Anomalia anului 2012 – un Parlament cu 588 de aleși.
La alegerile parlamentare din 2012, USL (PNL-PSD-PC) a obținut aproximativ 58,6% din voturile pentru Camera Deputaților și 60,1% pentru Senat, dar dominația sa teritorială a fost mult mai mare decât procentul național.
Alianța a câștigat cu majoritate absolută un număr foarte mare de colegii și a primit în total 395 de mandate. După aplicarea mecanismului compensatoriu au apărut însă 118 mandate suplimentare, iar totalul a ajuns la 588.
Atunci a fost mai mare pentru a realiza o repartizare judicioasă.
Sistemul electoral era unul proporțional, dar cu alegeri în colegii uninominale, amintește politologul.
Lista de partid permitea creșterea numărului de reprezentanți pentru a asigura o „proporție reală”.
Un partid care a luat 30% din voturi trebuie să aibă 30% din mandate.
Pentru a avea acest număr, se suplimentează numărul de locuri, pentru a asigura o reprezentare proporțională și echilibrată a fiecărui partid politic.„ ”Oricum, votul masiv pentru USL a creat o suprareprezentare a acestuia în raport cu proporția votului.
USL a câștigat enorm de multe voturi în circumscripțiile uninominale, care dădeau o disproporție de-a dreptul uninominală, adaugă Cristian Pîrvulescu.
Modul de calcul al numărului de parlamentari.
Numărul de senatori și deputați se calculează pe circumscripție electorală (în principal județele și municipiul București), pornind de la populația de drept și de la norme de reprezentare diferite pentru cele două camere.
Norma de reprezentare este de un deputat la 73.000 de locuitori și de un senator la 168.000 de locuitori.
Populația luată în calcul este populația după domiciliu, raportată de Institutul Național de Statistică la 1 ianuarie a anului precedent celui în care au loc alegerile.
Coeficientul electoral. Pentru alegerile parlamentare, coeficientul se calculează separat pentru Senat și Camera Deputaților, mai întâi la nivel de circumscripție și apoi la nivel național.
Citește versiunea completă pe Flux 24 Media