Petrișor Peiu: „Binomul” Nicușor Dan-PSD, o realitate transparentă în 2026

Jocul politic al Președintelui?

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, denunță existența unui „binom” între Nicușor Dan și PSD, despre care afirmă că a devenit „destul de transparent” în perspectiva anului 2026. Potrivit acestuia, tocmai această complicitate politică explică refuzul social-democraților de a susține demersul de suspendare a șefului statului.

Deși PSD a afișat public o stare de nemulțumire față de președinte, după ce acesta a evitat desemnarea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, AUR a mizat pe o susținere a procedurii de suspendare. În realitate, Peiu recunoaște că formațiunea sa nu a avut mari așteptări de la social-democrați.

Ne dăm seama că există un fel de binom Nicușor Dan-PSD.

E destul de transparent, iar ei nu vor semna niciun demers care să ducă la înlăturarea de la putere a principalului lor aliat, a explicat senatorul sâmbătă, într-o intervenție la Digi 24.

Interdependență sau pragmatism politic?

Peiu este sceptic cu privire la o eventuală ruptură a acestei alianțe: „Va funcționa, pentru că domnul președinte Dan nu este interesat de alegerile parlamentare, ci de cele prezidențiale. Vrea să elimine orice candidat cu șanse reale din zona atribuită public domniei sale”.

Analiza lui Peiu sugerează o schimbare radicală de strategie la Cotroceni: accentul nu mai cade pe consolidarea majorității parlamentare, ci pe securizarea mandatului executiv. Prin neutralizarea rivalilor interni, Nicușor Dan își consolidează o poziție dominantă, transformând PSD într-un partener stabil, dar subordonat obiectivelor sale.

Această dinamică explică de ce social-democrații evită suspendarea, care ar genera un vid de putere periculos pentru propriile lor interese strategice.

În ciuda tensiunilor afișate, realitatea din culise impune pragmatism. Refuzul PSD de a susține suspendarea nu este o formă de răzbunare, ci o recunoaștere a interdependenței dintre cele două forțe.

Pentru AUR, acceptarea acestui status quo înseamnă a admite că opoziția internă este mai puțin eficientă decât menținerea echilibrului actual, evitând astfel o fractură care ar putea deschide drumul altor formațiuni politice la viitoarele scrutinuri.