România a cerut NATO în 1990: Povestea necunoscută a aderării
Cine a deschis ușa NATO?
Discuțiile despre integrarea României în NATO au început mult înainte de data oficială pe care o cunoscem.
Adrian Severin, fost ministru de externe, a subliniat recent că intenția de a ne alătura Aliană Alianței a fost declarată public încă din 1990, la câteva luni după Revoluție.
Deși azi există voci care pun sub semnul întrebării această apartenență, Severin oferă o perspectivă istorică clară. El recunoaște că, când a revenit la conducerea MAE în 1996, a moștenit o poziție diplomatică dificilă. Atunci, partidele de opoziție erau considerate forțe junioră, iar situația externă stagna.
„Recunosc sincer că am întâlnit o Românie aflată într-un impas diplomatic”, a afirmat Severin.
El nu își asumă ideea că predecesorii săi nu doreau dezvoltarea legăturilor externe, dar subliniază o realitate: calculele interne nu se aliniază mereu cu cele din exterior.
Pentru a obține reacții favorabile, este nevoie de credibilitate și de gesturi care să genereze un dialog constructiv.
Ce scrisoare a declanșat totul?
Iniciativele concrete pentru statutul de membru NATO s-au declanșat în iulie 1990. Președintele Petre Roman a trimis o scrisoare directă lui Manfred Werner, secretarul general al Alianței. Roman a relatat ulterior că lupta pentru aderare a început exact cu acea corespondență. Un alt moment crucial a fost participarea lui Roman, în calitate de deputat, la Adunarea NATO.
Acolo s-a propus instituirea unui rol de raportor special pentru extinderea Alianței. Șeful delegației americane, un senator, a sugerat, având în vedere noul context din Estul Europei, ca varianta ideală ar fi fost desemnarea domnului Roman. Astfel, Roman a preluat mandatul de raportor special pentru extensia NATO.
Bogdan Chirieac a adăugat că fiecare etapă a contat la succes, dar a existat o campanie susținută prin care România a încercat să convingă toate statele membre că merită să fie acceptată.
Rezultatul a fost convingerea tuturor, cu excepția notabilă a liderilor Tony Blair și Bill Clinton.
Adrian Severin le adresează un mesaj criticilor actuali: în acele zile nu își amintește ca cineva să fi contestat această direcție. Drumul spre NATO a început, așa cum a confirmat și Roman, în 1990, când România i s-a adresat secretarului general NATO, exprimând dorința unei relații speciale.
Cum arăta blocajul din 1996?
Când a preluat Ministerul, Severin a continuat o campanie deja în derulare, dar a moștenit un blocaj. Aproape toate țările, cu excepția Franței, au indicat României că avea la dispoziție șase luni pentru a inversa cursul evenimentelor. Severin amuză adesea interlocutorii occidentali, spunându-le că a fost ministru în plină existență a Pactului de la Varșovia.
Deși pactul a fost dizolvat formal tot în timpul guvernării conduse de Roman, la momentul depunerii jurământului său, România era încă legal membră a formațiunii militare estice.
Această contradicție accentuează importanța demersului de a iniția o relație care implica aspirația de a deveni membru NATO.
Severin susține că nu își amintește critici la acea vreme, dar observă astăzi o multitudine de voci care afirmă că am greșit alegând NATO.
Dacă măsurăm rezistența nu în procente din populație, ci în volumul discuțiilor de pe rețelele sociale, apar grupuri mari de contestatari, ceea ce îl revoltă personal.
El atribuie blocajul din perioada 1996-1997 consecințelor directe ale evenimentelor din septembrie-octombrie 1991.
Citește versiunea completă pe Flux 24 Media