România fără politici de inteligență artificială în școli, după raportul Comisiei Europene

Ce arată raportul despre politicile publice?

România se numără printre puținele state membre ale Uniunii Europene care, la începutul anului 2025, nu dispuneau de un cadru strategic național pentru integrarea inteligenței artificiale în sistemul educațional. Conform unui document recent elaborat de Comisia Europeană, intitulat Prieten sau dușman?

Dovezi privind folosirea AI generativă în învățare și predare, țara noastră s-a alăturat unui grup restrâns de patru națiuni care nu aveau astfel de politici la nivel înalt.

Această situație contrastează cu tendința generală din spațiul comunitar, unde instrumentele bazate pe AI încep să penetreze treptat toate segmentele educației, aducând beneficii semnificative doar atunci când sunt utilizate într-un mod structurat, dar și riscuri considerabile în absența unei direcții clare.

Documentul european subliniază importanța contextului actual, referindu-se la rezultatele testelor PISA din 2025, care au evidențiat o scădere alarmantă a competențelor elevilor la matematică, științe și, în special, la citire, în majoritatea țărilor europene, inclusiv în România. Autorii raportului susțin că inteligența artificială generativă poate fi percepută fie ca un aliat, fie ca un adversar în peisajul educațional, funcție de modul în care este implementată.

Studiile experimentale menționate în text indică faptul că, atunci când tehnologia este utilizată pentru a amplifica cunoașterea umană și elevii se implică activ și constructiv, rezultatele școlare tind să fie superioare.

Pe de altă parte, o abordare mecanică, în care studenții preiau informații generate de mașini fără a-și aprofunda propria înțelegere, poate conduce la performanțe academice mai slabe, concluzie confirmată și de datele recente din cercetarea PISA.

În ceea ce privește arhitectura politicilor publice, raportul arată că, după o perioadă inițială de prudență și reacții conservatoare observate în 2022, AI a devenit un element central în strategiile educaționale ale majorității sistemelor europene. Din perspectiva anului școlar 2024-2025, datele agregate de Comisie relevă o distribuție specifică a cadrelor normative: 19 state membre aveau deja un cadru de politici la nivel înalt privind utilizarea AI și a tehnologiilor emergente în școli; încă patru țări dețineau un astfel de cadru, însă stabilit prin autorități descentralizate; iar ultimele patru state nu aveau niciun tip de structură politică la nivel național în această materie.

România se încadrează în această ultimă categorie, alături de Luxemburg, Danemarca și Cipru.

Această poziție este corroborată de un alt document european, publicat în aceeași perioadă, dedicat educației digitale în școlile europene, care menționează că, în plus față de cele patru state menționate anterior, Slovacia și unul dintre cele trei subsisteme educaționale din Belgia, precum și țările balcanice neafiliate UE, nu dețin un cadru similar.

O altă dimensiune critică analizată în raportul „Prieten sau dușman” vizează gradul de utilizare a tehnologiei de către elevi. La nivel de Uniune Europeană, discrepanțele dintre state sunt notabile. Media comunitară indică faptul că aproximativ 4 din 100 de tineri cu vârstă cuprinsă între 16 și 24 de ani declară că folosesc inteligența artificială generativă în cadrul educației formale.

Totuși, această medie maschează extremuri semnificative: în țări precum Spania, Cehia sau Estonia, proporția ajunge la aproape 60% dintre tineri. În contrast, România se află printre ultimele trei state din UE la acest indicator.

Conform datelor Eurostat citate în raport, cele mai mici procente de tineri care au declarat utilizarea genAI în educația formală în 2025 au fost înregistrate în Polonia (28,6%), România (24,8%) și Germania (17,6%).

Cât de îngrijorătoare e situația profesorilor?

Astfel, România se remarcă negativ prin faptul că copiii și tinerii raportează, în cea mai mică măsură posibilă, utilizarea acestei tehnologii în procesul de învățare.

Situația cadrelor didactice este la fel de îngrijorătoare.

Analizând datele din studiul internațional TALIS 2024, realizat de OECD, raportul constată că, în toate țările, numărul profesorilor care au participat la programe de formare continuă pe teme de AI și care simt o necesitate acută a acestora este foarte redus.

Doar în Cehia, Malta, Lituania și Polonia, procentul depășește pragul de 10%.

România se aliniază cu exact 10% dintre profesori care, în 2024, au afirmat că au participat la astfel de cursuri și percep o nevoie ridicată de formare suplimentară.

Majoritatea cadrelor didactice românești, însă, au raportat o atitudine reținută: aproximativ 70% dintre ei nu simțeau deloc nevoia de a se forma în domeniul AI, indiferent dacă au sau nu participat anterior la cursuri.

Mai mult, peste 60% dintre profesori nu au participat niciodată la programe de dezvoltare profesională specifice inteligenței artificiale, indiferent de percepția lor asupra necesității unei astfel de forme.

Raportul Comisiei Europene citează, de asemenea, un studiu efectuat până în 2025 în mai multe țări, care sugerează că, deși programele de dezvoltare profesională continuă pot consolida înțelegerea AI de către profesori, acest lucru nu se traduce automat într-o utilizare mai frecventă a tehnologiei în sala de clasă. Nivelul de adoptare este influențat de factori complecși, precum percepția asupra utilității pedagogice, îngrijorările legate de creșterea volumului de muncă sau alte aspecte organizaționale.

Cu toate acestea, documentul subliniază că utilizarea AI poate aduce avantaje tangibile profesorilor, incluzând reducerea timpului dedicat pregătirii lecțiilor, generarea rapidă a materialelor didactice, ameliorarea oboselii profesionale și minimizarea sarcinilor administrative, conform diverselor analize și pilotări menționate.

Este necesar un sprijin considerabil pentru a îmbunătăți competențele și alfabetizarea digitală a cadrelor didactice, permitându-le să țină pasul cu evoluțiile rapide și avansurile tehnologice tot mai sofisticate ale genAI.

Fără aceste măsuri, România riscă să rămână în urmă nu doar la nivel de politici, ci și la nivel de practică pedagogică, într-un moment în care tehnologia redefinește fundamental procesul de învățare și predare la nivel european.