Românii acceptă austeritatea, dar patronii cer creșterea salariilor
Poate FMI-ul să ne impună să creștem salariile?
Căile prin care România suportă efortul bugetar, în timp ce patronii cer schimbare
În cea mai recentă ediție a emisiunii „Trends”, difuzată de Adevărul, moderatorul Alexandru Negrici a ridicat o întrebare care pare, la o primă lectură, paradoxală: de ce, într-un stat unde politica de austeritate a stârnit o criză politică, a erodat serviciile de sănătate și învățământ și a pus în valoare forțele din extrema dreaptă, o proporție semnificativă a cetățenilor cere încă mai multe măsuri de tăiere a cheltuielilor? Mai ironic este faptul că, spre deosebire de Franța, unde elevii au ieșit în stradă, în România, pentru moment, singurii care protestează sunt antreprenorii.
La această dezbatere au participat Costi Rogozanu, jurnalist și profesor preuniversitar, Elena Trifan, specialistă în sociologie și cadru academic la SNSPA, și Vlad Bujdei-Tebeica, politolog și profesor la aceeași instituție.
În cadrul discuției, Costi Rogozanu a analizat motivul pentru care „slugile” încă așteaptă permisiunea de a manifesta, în timp ce băncile și companiile petroliere rămân tăcute, deși înregistrează câștiguri record, iar o parte din electoratul pare să solicite reduceri suplimentare pentru cei cu venituri mici. De asemenea, Elena Trifan a subliniat că, în cazul în care România va ajunge sub supravegherea Fondului Monetar Internațional, este posibil să se apliche măsuri care să contrazică complet spiritul austerității.
În final, Vlad Bujdei-Tebeica a abordat și dinamica relațiilor dintre România și Ungaria, după ce prim-ministrul ungar Péter Magyar a prezentat România ca un exemplu de „așa nu se face” în domeniul restrângerii bugetare.
Fragmentul de discuție poate fi urmărit de la minutul 47:35.
Cine suportă povara și cine se plânge?
Alexandru Negrici: Costi, cum se explică faptul că una dintre cauzele avansului fascismului în țara noastră este strâns legată de politica de austeritate, dar un număr suficient de cetățeni solicită și mai multe măsuri de restrângere a cheltuielilor și atingerea obiectivelor de deficit, ideal fără ca niciun antreprenor să suporte măcar o parte din consecințele, deși discutăm despre câștiguri excepționale în sectorul petrolier și bancar. Cum se face că austeritatea a fost un motiv al crizei politice care a durat cinci luni, în care s-a erodat tot, de la sistemul de sănătate, la educație și alte domenii, dar mulți alegători cer și mai multă austeritate?
Costi Rogozanu: Sunt adevărați cetățeni care se văd. Am văzut un TikTok remarcabil cu un cioban angajat la unul dintre fermierii care manifestau în capitală, care spunea: „Dar noi, slugile, când vom ieși?” Deci, în România, până acum, doar patronii se plâng.
Așteptăm puțin până când ei termină de protestat, după aceea ne vor da voie și nouă. Trezind din glumă, eu rămân mai optimist. Știu că uneori sună negru ce spun, dar zic să păstrăm un optimism.
Ce se întâmplă acum în Europa? Se declanșează dezbătrea dacă Uniunea Europeană mai poate rezista, dar într-o variantă socială, pentru că altfel se va prăbuși. Dacă va urma o fază mai redistributivă, ea va veni pentru a repara după marile daune provocate de capital, de această încurajare nesimțită a pieței.
Vorbeai de bănci, ați observat cât de tăcute sunt băncile din ultimele două sau trei ani? Știți de ce?
Pentru că profiturile sunt istorice.
Ceva de felul acesta nu s-a mai văzut.
Ele vor vorbi din nou, pentru că le provocă Péter Magyar, care a propus totuși o taxă de 1% pe multinaționale, chiar dacă se află tot în schema anticomunistă, din aceeași barcă cu Orbán, nu e vreo lumină.
Dar până și el a propus ceva ce în România ar fi de neacceptat. Suntem singura țară care a ieșit în stradă pentru a aprinde luminițele pentru bănci.
E mult de lucru, trebuie să dăm din gură noi ăștia care ne credem mai deștepți, măcar să ne certăm cu alții, să ne audă lumea.
Nu e așa de rău, încă ne mai putem auzi, asta mi se pare bine.
Alexandru Negrici: Vlad, crezi că relațiile dintre România și Ungaria vor fi afectate din cauza austerității? Capitalul nostru este singurul oraș din vecinătate nevizitat de Péter Magyar de când a preluat funcția.
Nu a avut nicio întâlnire cu președintele Bolojan, deși a promis o astfel de vizită încă din timpul campaniei electorale. Bolojan s-a văzut cu Viktor Orbán, dacă nu greșesc, în decembrie, cu aproximativ trei luni înainte de alegerile lor.
Acum Péter Magyar ne prezintă ca exemplu de „așa nu” și afirmă că Ungaria nu trebuie să ajungă la nivelul României, să apliche austeritate, să taie din servicii, iar țara noastră este modelul invers al modului corect de a acționa.
Crezi că separarea ideologică neașteptată poate afecta relațiile dintre cele două state?
De când a părăsit puterea Orbán, Ungaria a dispărut de pe radarul meu!
Vlad Bujdei-Tebeica: De când a părăsit puterea Orbán, Ungaria a dispărut de pe radarul meu.
Cred că România, în momentul de față, a preluat rolul pe care Ungaria îl juca în Europa sub conducerea lui Orbán. România a devenit pivotul statelor unite în Europa. România, în vreun fel, a ajuns să nu fie neapărat un partener european tradițional.
Brusc, România face tot ce-i stă în putere să se apropie de poarta din Washington. Acest lucru include exporturi de armament către Israel și politicieni care utilizează pauze de reflecție pentru a lăuda un comentator fascist (Charlie Kirk). Există o dorință foarte mare de a trimite semnale de virtute din partea României către Statele Unite.
Încercăm și noi să ne opunem cureațului „woke”, vrem și noi să fim aliați cu mișcarea MAGA. Au deschis parcul Donald Trump în al treilea sector al Capitalei și au invitat bișnițarul de Zampolli.
A fost o conferință de presă extrem de ingenioasă, care menționa președintele României.
Înțeleg de ce Péter Magyar evită România în acest moment.
Alexandru Negrici: Am gestionat deficitul mai bine decât se așteptau piețele. Austeritatea a fost atât de intensă încât am depășit orice prognoză a piețelor.
Se întâmplă exact ca în 2010, adică aplicăm fix același model. Și atunci, nimeni nu se aștepta să ne placă atât de mult austeritatea, să ne placă atât de mult reducerile. Însă la fel ca atunci, când am ajuns sub supravegherea FMI-ului, este foarte probabil să ajungem și acum.
Pentru că în realitate nu se exercită deloc presiune pentru creșterea veniturilor. Se pune presiune doar pe reducerea costurilor și nu poți face asta la infinit. Adică, într-un anumit moment vei ajunge sub controlul FMI-ului.
Credeți că acela va fi momentul în care ne putem aștepta la proteste similare cu cele din Franța, din Spania, sau din restul Europei?
Elena Trifan: Poate FMI-ul să ne impună să creștem salariile. Raportul OECD la care aspirăm să aderăm menționează inclusiv acest aspect.
Alexandru Negrici: Comuniștii ăștia de la OECD.
Elena Trifan: Comuniștii care afirmă că există o problemă, că inegalitățile sociale din România sunt prea mari și ar trebui rezolvate, și că ar trebui să avem remunerații mai corecte. Adică este posibil ca FMI-ul să impună măsuri pe care nu le așteptăm. Mă rog, glumesc. Nu știu dacă măsuri impuse din exterior sunt cele care mișcă lucrurile politice.
Alexandru Negrici: Poate că atunci când vom ajunge la măsuri impuse din exterior, se va trezi ceva în noi și vom spune: ok, e prea mult. Pentru că FMI-ului e foarte posibil să-i placă faptul că politicienii români nu se privesc deloc spre creșterea veniturilor. Dacă o să impună o tăiere a costurilor și mai agresivă, ceea ce s-a mai întâmplat? Ei acum ne spun că ar trebui să trecem la o sistemă fiscală progresivă.
Dar acum 15 ani când ne cereau și mai multă austeritate nu aveau același discurs.
Elena Trifan: Deci, cu o inflație de 10%, să mai taie ceva?
Atunci da, dacă vor reduce și mai mult, cred că pur și simplu, din neputință, o să ajungem în situația Greciei, în care o să înființăm centre de sprijin, să ne adăugăm unii la alții, să ne ajutăm reciproc.
Și e tragic, mă gândesc și la imigranți. Vă dați seama că oamenii au sosit într-o Românie în care salariile erau la un anumit nivel, exista o creștere economică și prețuri relativ moderate. Și acum se află în această Românie în care trebuie să supraviețuiască.
Mâncarea consumă aproape totalitatea veniturilor tuturor. Incredibil, nu? Poate e nevoie de o scânteie, toate protestele, până la urmă, au pornit de la o scânteie.
E absolut tragic că sindicatele din România – îmi pare rău că sunt atât de critică – nu fac absolut nimic în acest sens.
Deși au încercat, mi se pare că nu au făcut suficient, iar acest lucru cade în responsabilitatea lor. Protestele spontane nu se produc neapărat în felul în care ne imaginăm.
Există și o formă de organizare, și trebuie să persiste forme de organizare dacă dorim ca manifestațiile să nu fie acaparate de George Simion, ci de valori progresiste, valori care să îmbunătățească viața lor, nu să îmbogățească alții.
Citește versiunea completă pe Flux 24 Media