Stelian Tănase: „Nu există premier fără sprijinul sistemului

Ce înseamnă „sistem” pentru premier?

Stelian Tănase, publicistul care a analizat recent desemnarea lui Luca Niculescu pentru conducerea Executivului, subliniază că accesul la funcția de premier nu poate fi obținut fără sprijinul structurilor de putere. În viziunea sa, fostul diplomat nu ar fi putut fi plasat în această poziție delicată dacă nu ar fi beneficiat de o rețea solidă de suport din spatele scenei.

Potrivit lui Tănase, indivizii aleși pentru funcții cheie sunt pregătiți cu mult timp înainte ca numele lor să devină publice. Nu este posibil ca cineva să ajungă la putere pur și simplu prin voință proprie sau prin prezentarea bruscă la Palatul Victoria.

Compară situația cu o manevră improvizată: o persoană obișnuită ar merge a doua zi la sediul Guvernului și ar solicita funcția, ceea ce este considerat improbabil.

Realitatea, afirmă el, este că structura de putere își are propriile interese, își selectează oamenii și stabilește o ierarhie clară între aceștia.

Cum sunt selectați liderii?

Acești indivizi sunt educați și integrați în rețea cu mult timp înainte, încă din perioada studiilor universitare, fiind recrutați cu o generație în urmă pentru a fi pregătiți pentru poziții specifice.

Tănase estimează că probabilitatea de a obține voturile necesare este foarte mică. Această evaluare se bazează pe dinamica voturilor din Camera Deputaților și Senat, similare cu cele care au afectat propunerea anterioară a lui Siegfried Mureșan. Niculescu se confruntă cu aceeași problemă numerică: îi lipsesc 60 de voturi pentru majoritatea necesară.

Structura parlamentului rămâne neschimbată, iar gruparea fracțiunilor politice va urma aceleași tipare, bazate pe interesele partidelor, cu o parte aliniată pe dreapta și alta pe stânga.

Tănase utilizează o analogie matematică simplă, comparând situația cu operația 2+2=4; indiferent de ordinea termenilor, rezultatul rămâne constant.

Ce rol joacă Nicușor Dan?

Analiza lui Tănase se extinde și către figura președintelui Nicușor Dan, pe care îl identifică ca fiind, în prezent, liderul efectiv al sistemului de putere.

Din această poziție înaltă, președintele are capacitatea de a manevra politic și de a juca pe niște scenarii strategice. Dacă nu își exercită influența, se așteaptă ca el să își piardă poziția. În acest context, Tănase comentează și asupra amenințărilor lansate de George Simion privind posibila suspendare a președintelui.

El sugerează că, dacă Simion va iniția o procedură de suspendare, acest lucru va semnifica că sistemul a reacționat pentru că Nicușor Dan nu mai acționa conform intereselor sale.

Ce concluzie trage Tănase?

Analiza publicistului pune accent pe continuitatea mecanismelor ascunse ale puterii, unde deciziile de vârf nu sunt spontane, ci rezultatul unei planificări de lungă durată.

Faptul că Luca Niculescu este propus confirmă existența acestei rețele, chiar dacă șansele matematice de a obține voturile necesare în parlament sunt considerate minime, la fel ca în cazul precedent al lui Mureșan.

Lipsa a 60 de voturi rămâne o piedică majoră, dat fiind că configurația politică din camera legislativă nu a suferit modificări substantiale. Gruparea voturilor va continua să se facă în funcție de afiliațiile și interesele partidelor, ducând la un rezultat previzibil.

Astfel, discursul lui Tănase subliniază distanța dintre retorica politică publică și realitatea funcțională a structurilor de putere, care dictează nu doar cine este propus, ci și cum se joacă cărțile la nivelul președinției, prin intermediul unor figuri precum Nicușor Dan și amenințările externe reprezentate de George Simion.