Teoria lui Daron Acemoglu: Când mai puțini nașteri înseamnă mai mult progres

Poate scăderea natalității să stimuleze productivitatea economică?

Teoria lui Daron Acemoglu: Cum scăderea natalității poate stimula productivitatea economică

Un laureat al Premiului Nobel în economie a dat de vorbă cu o idee care a surprins mulți: scăderea numărului de nașteri nu trebuie să fie văzută doar ca o amenințare, ci poate deveni un motor al creșterii economice. Această perspectivă, prezentată de Daron Acemoglu, contrazice credința de always că o populație în scădere duce inevitabil la slabiciuni. În schimb, economistul sugerează că o forță de muncă mai restricționată poate stimula inovația și creșterea salariilor.

Teoria a fost dezvoltată într-un studiu făcut această vară, în colaborare cu David Autor, Keelan Beirne și Andrew Scott.

Cercetătorii au analizat tendințele demografice și economice din ultimele șapte decenii, concentrându-se pe legătura dintre rata de naștere și performanța economică.

Rezultatele au arătat că, în medie, statele sau regiunile cu o natalitate mai joasă au înregistrat o creștere mai rapidă a PIB-ului pe adult în vârstă de muncă.

În Statele Unite, de exemplu, zonele cu mai puțini copii născuți au beneficiat și de creșteri mai semnificative ale salariilor medii. Nu au fost identificate efecte negative semnificative asupra PIB-ului total sau al veniturilor globale în datele istorice examineate.

Explicația se bazează pe un principiu de bază al economiei: când oferta de muncă scade, valoarea acesteia crește.

În condiții în care angajarea devine mai dificilă, firmele sunt îndrumate să înlocuiască munca umană cu soluții tehnologice mai eficiente. Acest lucru le dă un stimulant clar să investească în automatizare, inteligenta artificială și alte inovații care cresc productivitatea pe capita angajat. Totodată, pentru a angaja și păstra personalul, companiile sunt constraină să ofere compensații mai atractive, inclusiv salarii mai mari și beneficii mai bune.

Scăderea natalității poate stimula productivitatea economică?

Acest mecanism nu este pur teoretic.

El se reflectă în tendințele observate în economiile dezvoltate, unde populațiile în vârstă și natalitățile scăzute au coincidat cu perioade de accelerare tehnologică și creștere a salariilor reale.

Deși existența unei populații în bătrâneștere aduce provocări — precum presiunea asupra sistemelor de pensii și sănătate —, Acemoglu argumentează că acestea nu anulă potencialul pozitiv al scăderii presiunii pe piața muncii.

Ideea se leagă și de temele abordate în cea mai recentă carte a economiștilor, „Ce s-a întâmplat cu democrația liberală? Reconstruirea unei politici a prosperității împărtășite”, în care se explorează cum structurile politico-economice pot fi readjustate pentru a asigura o distribuție mai echitabilă a beneficiilor creșterii.

În acest context, schimbările demografice nu sunt văzute doar ca o criză, ci ca o oportunitate de reformă.

Statele precum Japonia, Coreea de Sud, China și multe națiuni europene se confruntă deja cu ceea ce se numește adesea „bomba demografică”: o populație în vârstă de muncă în continuă scădere, un număr crescând de pensionari și mai puțini copii care să înlocuiască generația actuală. Totuși, conform cercetării lui Acemoglu și echipei sale, această evoluție nu trebuie să fie interpretată exclusiv prin prisma riscului.

Mai mult, ea poate activa mecanisme de adaptare care conduc la economii mai inovatoare, mai eficiente și, potrivit datelor, mai bune de plătit pentru muncitorii rămași.

Deși trebuie să se țină cont de efectele sociale și fiscale ale îmbătrânirii populației, studiul oferă o lectură importantă: greșeala ar fi să presupunem că mai puțini oameni înseamnă automat mai puțin progres. În schimb, lipsa abundentei de muncă poate deveni catalystul pentru o economie mai orientată spre valoare, tehnologie și compensație justă a efortului uman. Acest punct de vedere nu nega dificultățile, dar le recontextualizează în cadrul unui proces de transformare economică cu potencial pozitive.