Ungaria deschide arhivele Securității; România rămâne blocată în trecutul comunismului
Ce a rămas nerezolvat după 1989?
În contextul dezbaterilor privind moștenirea comunismului, Ungaria a făcut un pas semnificativ, dezvăluind datele referitoare la aproximativ 60.000 de persoane care au colaborat cu serviciile secrete ale regimului comunist. În contrast, România se confruntă cu dificultăți majore în ceea ce privește deconspirarea documentelor istorice din propriile arhive. Un eveniment important, conferința Amarjar, organizată la Teatrul Nottara, s-a dedicat memoriei Revoluției din 1989 și reflecțiilor asupra perioadei comuniste. În cadrul acestei întâlniri, specialiști din domenii precum istoria, jurnalismul și cercetarea au emis avertismente clare: trecutul nu este complet încheiat.
Obstacolele legate de accesul la dosare, blocarea materialelor și distorsiunea narativului colectiv contribuie la o nostalgie nejustificată pentru o epocă marcată de represiune. Elena Vijulie Tănase, fondatoarea Asociației Amarjar, a accentuat ideea că „Trecutul nu este trecut”.
Decizia maghiară de a publica identitățile celor aproximativ 60.000 de informatori, anunțată la începutul lunii noiembrie 2026, a generat un impact care a depășit limitele teritoriale unice ale Ungariei. Această acțiune nu reprezintă doar o simplă procedură administrativă legată de documente din istorie.
Ea funcționează ca un test crucial al modului în care o societate care a ieșit din comunism își gestionează trecutul, își asumă responsabilitățile istorice și decide dacă adevărul legat de represiunea exercitată poate fi comunicat fără a fi amânat în mod indefinit.
Pentru România, această situație impune o provocare atât de natură politică, cât și morală profundă.
În timp ce Budapesta dezvăluie identități – incluzând nume, pseudonime, date de naștere, adrese și, în anumite cazuri, identitatea ofițerilor care coordonau informatorii – Bucureștiul rămâne înmarcat într-o discuție incompletă, axată pe dosare, colaboratori, responsabilitatea instituțională și memoria fundamentală a Revoluției din 1989.
Această tensiune dintre progresul maghiar și stagnarea românească a fost punctul central al conferinței intitulată „Revoluția din 1989 și memoria comunismului”, desfășurată de Asociația Amarjar la Teatrul Nottara pe data de 4 noiembrie 2026. Această dată nu a fost aleasă arbitrar; ea coincide și cu marcarea a 70 de ani de la intervenția trupelor sovietice în Budapesta, în 4 noiembrie 1956, un eveniment care a încetinit Revoluția Maghiară.
Intersecția datelor 1956, 1989 și 2026 sugerează o linie continuă, complexă, care cuprinde perioade de libertate, de reprimare și de luptă pentru adevăr.
Conform informațiilor furnizate de BBC, Ungaria a disponibilizat fișele tip „Form 6” pentru cei aproximativ 60.000 de informatori, accesibile prin platforma nyitottaktak. hu.
Aceste documente detaliate includ numele real al colaboratorului, pseudonimul sau pseudonimele utilizate în relația cu aparatul represiv, data de naștere, rezidența, numele mamei, motivul recrutării (fie voluntar, fie sub influență a șantajului sau a forțelor), precum și identificarea ofițerului care a gestionat cazul.
În plus, o a doua colecție de dosare, denominată „B-dossiers”, urmează să fie digitalizată și publicată în luna februarie 2027.
Premierul Péter Magyar a prezentat această măsură ca pe îndeplinirea unei promisiuni electorale și ca pe un necesar demers pentru vindecarea traumelor acumulate pe parcursul celor 45 de ani de regim comunist.
El a solicitat tuturor cetățenilor să abordeze această publicare, care s-a întârziat, cu o atitudine de demnitate și umanitate. Multe familii se vor confrunta acum cu informații dificile, adesea legate de un rudă decedat.
Este imposibil să procesezi o traumă fără un dialog deschis și fără a pune întrebări, a declarat el, conform sursei citate.
Totuși, procesul de deschidere a arhivei nu este lipsit de opoziții. Criticii avertizează că publicarea simplă a identităților, fără o contextualizare adecvată a motivelor recrutării și a activității fiecărei persoane, riscă să genereze judecăți premature, suferință în rândul familiilor și noi diviziuni sociale în societate.
BBC adaugă că, în perioada 1944-1990, numărul total de informatori recrutați în Ungaria a atins aproximativ 150.000 până la 160.000, mulți dintre ei fiind sub presiunea pierderii locului de muncă, restricțiilor în accesul la învățământ sau medicamente, sau amenințări directe la adresa vieții personale.
În ciuda acestor circumstanțe, decizia autorităților maghiari ridică o întrebare fundamentală pentru România: dacă o fostă republică socialistă poate opta pentru transparență, de ce mecanismul românesc de deconspirare rămâne atât de fragmentat, lent și politicizat?
La Teatrul Nottara, discuția a depășit simpla analiză a documentelor. Ea s-a centrat pe Revoluția din 1989, pe modul în care puterea a fost preluată după căderea lui Nicolae Ceaușescu, și pe pericolul rescurtării memoriei comunismului prin utilizarea de dezinformare, nostalgie și manipulare.
Elena Vijulie Tănase a încadrat evenimentul într-o perspectivă istorică mai amplă: În urmă cu exact 70 de ani, pe 4 noiembrie 1956, trupele sovietice au intrat în Budapesta; Revoluția Maghiară a fost zdrobită.
Pe 24 februarie 2022, la ora 6.30, conform timpului moscovesc, trupele rusești au invadat Ucraina. Astăzi, 4 noiembrie 2026, Ucraina rezistă, iar lumea liberă susține Ucraina. Această afirmație a condensat o idee centrală a serii: istoria nu este un depozit închis, ci o experiență în viață.
Modul în care a fost gestionată represiunea comunistă și modul în care societatea își amintește victimele au implicații directe asupra democrației actuale. „Trecutul nu este trecut”, a reiterat Elena Vijulie Tănase la încheierea dezbaterii, menționând că în cadrul podcastului lor au evidențiat că trecutul este o realitate vie.
Ce a rămas nerezolvat după 1989: Analiza Tranziției
Istoricul și jurnalistul Stelian Tănase a adus în prim-plan o problemă esențială: Revoluția română nu a generat o ruptură completă cu structurile de putere anterioare. Din punctul său de vedere, România nu a dispus, în anii '80, de o alternativă organizată comparabilă cu mișcarea Solidaritate din Polonia. „România nu era o națiune normală, dacă o judecăm conform principiilor juridice”, a argumentat Stelian Tănase.
El a recunoscut că procesul a fost o farsă, necesitând judecăți bazate pe apărarea juridică și pe mărturii, dar că acest lucru nu a avut loc.
El a susținut că, după demisarea lui Nicolae Ceaușescu, puterea a fost obținută printr-o alianță între forțele armate și o facțiune din activiștii de partid. Continuitatea a devenit, așadar, trăsătura definitorie a tranziției românești.
„Puterea a fost preluată de o alianță între armată și activiștii de partid, conducători precum Iliescu, și armata sub comanda Stănculescu”, a specificat Stelian Tănase.
România rămâne în retragere?
Totuși, pentru el, evenimentul a reprezentat o revoluție, deoarece a marcat trecerea de la un sistem la altul: „Toți spun: revoluție sau lovitură de stat? A fost revoluție, pentru că definirea revoluției implică schimbarea unei ordini cu alta. Noi am înlocuit comunismul cu capitalismul”.
Cu toate acestea, a subliniat și că această tranziție a avut un cost semnificativ.
Securitatea și Dilema Arhivelor
Andrei Galiță, cercetător la CNSAS, a reamintit că în aceeași zi cu conferința, Ungaria a anunțat publicarea identităților celor aproximativ 60.000 de persoane care colaborau cu poliția secretă maghiară. Pe lângă celelalte evenimente din ziua de azi, există o zi deosebită din istorie.
Ungaria a decis să dezvăluie aceste informații, a comentat Galiță.
În calitate de expert care lucrează cu dosare de 11 ani și care se ocupă de deconspirări de la anul 2018, el s-a întrebat: Unde ne aflăm noi?
Cum ne imaginăm viitorul procesului de deconspirare a Securității în România în prezent? Răspunsurile primite au fost în mod unanim pesimiste.
Ion M. Ioniță a evidențiat că deconspirarea rămâne o „problemă majoră” nerezolvată și a îndemnat familiile să inițieze solicitările de dosare pentru proprii membri, părinți și bunici.
Mergeți și cereți dosarele, ale tăi, ale tăților, ale bunicilor.
Este absolut vital să vedeți ce s-a întâmplat cu familiile dumneavoastră, a sfătuit el. El a menționat și lupta pentru Legea nr. 187/1999, cunoscută sub numele de legea Ticu, care a permis cetățenilor accesul la propriile dosare de Securitate.
Conform lui, această legislație a fost „sabotată din toate direcțiile”, iar anumite clauze esențiale au fost eliminate din text înainte de publicarea oficială în Monitorul Oficial.
„A fost o ultimă încercare disperată de a elimina această lege, chiar și prin metode frauduloase”, a concluzionat jurnalistul, „nu doar prin vot în Camera Deputaților sau în Senat”.
România: Încă în Retragere Comparativ cu Regiunile Vecine
Stelian Tănase a fost și mai ascuțit în critica față de situația românească. El a declarat că România este mult în urmă față de restul Europei de Est în ceea ce privește deschiderea arhivelor, estimând că țara noastră se află la un nivel similar cu cel de în anii '92.
Suntem încă într-o fază medievală în ceea ce privește deconspirarea și publicarea identităților informatorilor, a susținut Tănase.
El a respins argumentele de protecție: După ce ești un colaborator, ai vândut nevasta, copilul, prietenul, ești un ticălos; nu știu de ce acum trebuie să te protejăm sub pretexte diverse, fie umanitar, fie drepturile omului sau alte motive.
El a împărtășit experiența personală de publicare a propriului dosar de Securitate, acum aproximativ 25-26 de ani, explicând că identificarea colaboratorilor rămâne o luptă individuală, adesea fără sprijin instituțional suficient.
Legea nu ajută, ci încurcă.
Situația este percepută ca fiind complicată, când de fapt vorbim despre adevăr și libertate, a finalizat Tănase.
Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie a Universității din București, a adăugat o perspectivă critică asupra modului în care administrația de stat gestionează aceste arhive. El a susținut că documentele sunt încă închisite sau dificil de accesat, în special cele create după anul 1972, și că există materiale vitale care nu au ajuns niciodată la CNSAS.
„Aceasta este o eșec statal și o lipsă de decizie politică, deoarece acest lucru este legat atât de finanțare, cât și de o hotărâre politică clară de a deschide subiectul”, a explicat Gheboianu.
„În Ungaria, a existat o decizie politică clară; totul a fost motivat strict politic”.
Educația: Primul Bastion al Memoriei
Educația trebuie să fie primul bastion în protejarea memoriei istorice. Este esențial ca generațiile viitoare să primească o narațiune echilibrată și fact-based despre perioada comunistă, evitând atât simplificările propagandistice, cât și negarea faptelor istorice. Curriculumul școlar trebuie să integreze studii critice asupra represiunilor, fără a cădea în simpla demonizare sau, dimpotrivă, în amestecul de nostalgie politică.
În timp ce Budapesta avansează spre o transparență neașteptată, dezvăluind detalii despre aproximativ 60.000 de informatori, România se confruntă cu o inerție legislativă și instituțională profundă. Această diferență nu este doar o problemă administrativă, ci o divergență morală și politică fundamentală în modul în care o națiune își respectă trecutul și își construiește viitorul democratic.
Necesitatea unei acțiuni rapide și transparente în deconspirarea arhivei de Securitate este imperativă pentru a spori justiția pentru victime și pentru a consolida democrația.
Citește versiunea completă pe Flux 24 Media