Ungaria rupe tăcerea: Numele a zeci de mii de informatori comuniști, publicate online
Cine ne-a supravegheat în umbră?
Ungaria face, în sfârșit, pasul spre transparență totală.
După ce vecini din fostul bloc estic au deschis arhivele regimurilor trecute — Germania de Est încă din 1992, Cehia în 2003 și Letonia în 2018 — Budapesta se aliniază acum acestui proces necesar de asumare a istoriei.
Între 1945 și 1989, aparatul de securitate ungar a țesut o pânză vastă de informatori, menită să sufoce orice urmă de disidență. Vecini, colegi de muncă, prieteni și chiar membri ai propriei familii au fost transformați în „ochi și urechi” ai regimului, unii din convingere, alții sub presiunea șantajului sau a promisiunilor materiale.
Aceste dosare, păstrate până acum în Arhivele Istorice ale Serviciilor de Securitate, devin în sfârșit publice, onorând o promisiune electorală cheie a lui Péter Magyar din primăvară.
Guvernul a legiferat accesul în septembrie, iar sondajele arată că peste două treimi dintre unguri susțin demersul.
Deși lansarea bazei de date a fost amânată față de termenul inițial, fiind stabilită pentru 4 noiembrie, oficialii subliniază importanța momentului. Zoltán Tarr, ministrul relațiilor sociale și culturii, a punctat clar: o societate democratică are dreptul fundamental de a-și cunoaște trecutul.
Cât de adânci sunt rănile trecutului?
Istoricii estimează că aproximativ 50.000 - 60.000 de persoane figurează în arhive, dintre care aproape 10% sunt încă în viață. Noua platformă digitală va permite căutări directe, eliminând barierele care, până acum, limitau accesul doar la cercetători și rudele victimelor. István Papp, șeful departamentului academic al arhivelor, recunoaște însă că această transparență vine cu un cost emoțional: „Ca istoric, susțin publicarea, dar empatizez cu cei care vor afla acum, pentru prima dată, adevărul despre propriile familii.”
Totuși, trebuie făcută o distincție esențială: simpla apariție a unui nume nu echivalează cu un rol activ de informator. Multe dosare sunt lacunare, fără detalii clare despre volumul informațiilor oferite.
Doar pentru aproximativ 9.000 de persoane există documente detaliate, care vor fi publicate abia în februarie 2027, după anonimizarea datelor sensibile privind sănătatea sau viața privată.
Procesul este îngreunat și de lacunele istorice. O parte din arhive a fost distrusă în timpul revoltei din 1956, iar alte documente au dispărut în haosul tranziției din 1989, când autoritățile au avut timp să „curețe” urmele compromițătoare.
Prin comparație, colecția ungară este mai redusă decât cele din Polonia sau România.
În România, cifrele sunt mult mai sumbre: CNSAS estimează că peste 600.000 de persoane au fost recrutate de Securitate între 1948 și 1990.
Deși accesul la dosare este permis astăzi rudelor și cercetătorilor, iar concluziile oficiale sunt publice, dezvăluirile continuă să provoace unde de șoc în societatea românească, reamintindu-ne cât de fragilă este linia dintre trecut și prezent.
Citește versiunea completă pe Flux 24 Media