Valul revoltei împotriva caselor self-checkout: De ce renunță marile magazine?
De ce taie retailerii bugetele pentru autoservire?
Strategia de automatizare a plăților prin casele self-checkout trece printr-o criză profundă, transformându-se din soluția mult-lăudată a viitorului în una dintre cele mai mari bătăi de cap pentru marile lanțuri de retail. Investitorii și operatorii nu mai au aceeași deschidere față de terminalele de autoservire, presați de defecțiuni tehnice enervante, costuri uriașe de monitorizare și, mai ales, de o creștere alarmantă a furturilor din magazine.
În Statele Unite, zeci de rețele naționale au început să demonteze aceste sisteme sau să le pună frâne serioase prin reguli stricte. Promisiunea inițială că cumpărăturile vor merge mai repede s-a lovit de realitatea economică dură a pierderilor de stoc. Fenomenul nu ocolește nici România, unde magazinele se confruntă cu un val tot mai mare de furturi la casele automate, fiind nevoite să umple produsele de pe raft cu dispozitive electronice antifurt.
Ani la rând, casele self-checkout au fost prezentate drept rețeta magică pentru a reduce cozile la casă și a tăia costurile cu personalul. Astăzi însă, asistăm la o schimbare radicală de mentalitate. Un sondaj realizat în 2026 de compania Toast arată o scădere clară a apetitului pentru investiții în această tehnologie, în timp ce retailerii continuă să bage bani în alte forme de digitalizare.
Cât de des se blochează de fapt tehnologia?
Mai mult, raportul Voice of the Retail Industry Survey 2026 — care a luat în calcul opiniile a 340 de operatori din SUA — arată că doar 36% dintre aceștia mai vor să aloce bugete pentru sisteme de autoservire în 2026, față de 43% în 2025. Vorbim despre o retragere de șapte procente într-un singur an, în timp ce 75% dintre aceiași comercianți spun că își vor mări bugetele totale pentru tehnologie în următoarele douăsprezece luni.
Studiul a inclus magazine de proximitate, băcănii și puncte de desfacere cu cel mult 16 locații, ceea ce înseamnă că el reflectă în primul rând perspectiva comercianților mici și mijlocii de pe piața americană, fără a putea fi extrapolat direct la tot gigantul retailului internațional.
Dincolo de promisiunea că scapi de statul la coadă, realitatea din magazin arată cu totul altfel. Erorile la citirea codurilor de bare, cântarele defecte, interfețele blocate și chemarea constantă a unui angajat să deblocheze casa au transformat experiența într-una frustrantă. O cercetare din 2021 a companiei Raydiant, pe un eșantion de 1.000 de consumatori americani, arăta că 67% dintre oameni s-au lovit de cel puțin o defecțiune tehnică la o casă self-checkout.
Cum au devenit casele automate o poartă pentru hoți?
Paradoxul este că, în ciuda acestor nervi, 85% dintre cumpărători recunoșteau că sistemul tot e mai rapid decât statul la o coadă clasică, iar 60% l-ar alege oricând în locul interacțiunii cu un casier. Rămâne așadar o prăpastie uriașă între viteza percepută și frustrările reale provocate de tehnologie.
Pe lângă problemele tehnice, pierderile de inventar apasă greu pe umerii retailerilor. Produsele pot dispărea din coș fie din greșeală, fie cu premeditare — fie că nu sunt scanate deloc, fie că sunt trecute fraudulos prin sistem.
Pentru a ține hoții în frâu, magazinele sunt acum obligate să pună oameni în plus care să supravegheze zonele cu self-checkout, să verifice tranzacțiile suspecte și să intervină non-stop.
Toate aceste costuri de pază și securitate distrug practic avantajul financiar pentru care fuseseră aduse casele automate, și anume economia făcută prin concedierea casierilor.
Ce măsuri radicale iau marile lanțuri comerciale?
Giganii din retailul american au trecut deja la fapte.
Dollar General a dat o lovitură dură sistemelor self-checkout și le-a scos complet din circa 12.000 de magazine în prima jumătate a anului 2024, invocând pierderile uriașe din stocuri; compania le va păstra doar în câteva locații strategice, cu volume mari de cumpărători și puține furturi.
La rândul său, Target a impus o regulă de fier: cel mult 10 produse permise la o casă de autoservire. Între timp, Walmart a început și el să retragă terminalele automate din anumite magazine pentru a recâștiga controlul asupra pierderilor.
Citește versiunea completă pe Flux 24 Media