De ce nu va putea România niciodată să lucreze ca în China, explicat de un milionar român

Putem concura cu gigantul asiatic?

Un milionar român avertizează că modelul industrial chinezesc rămâne inatinsabil pentru economia autohtonă.

Într-un interviu publicat la data de 13 octombrie 2026 și realizat de Claudiu Zamfir pentru publicația Startup Cafe, Iulian Stanciu pune pe masă perspectivele sale fără ocolișuri despre provocările economice actuale. Antreprenor care a condus eMAG timp de șaptesprezece ani și a părăsit conducerea în cursul acestui an, Stanciu a vândut recent și ultimele sale participații la cunoscutul retailer.

În discuție, el disecă intensitatea competiției globale cu giganții asiatici și arată unde mai poate trage România lozul cel bun.

Ce ascunde rromul de 13 ore din fabrici?

Stanciu o spune clar: cuvântul-cheie este competitivitatea, o noțiune care cere o radiografie dură a lanțurilor de valoare.

Trebuie să fim sinceri cu noi înșine și să vedem unde chiar avem competențe și resurse unice, capabile să ne țină pe linia de plutire în viitor.

Dacă ne-am apuca acum să replicăm pe plaiurile noastre procesul de asamblare a jucăriilor, am da chix din start, pentru că pur și simplu nu avem cum să fim eficienți la costuri comparabile. O recunoaște și el, după vizitele recente făcute prin depozite și fabrici din China, unde a văzut cu ochii lui diferențele uriașe de organizare.

Ne salvează roboții din fața deceniului pierdut?

Acolo, ritmul muncii bate orice închipuire.

Oamenii stau în fața liniei de producție în medie treisprezece ore pe zi, iar programul standard înseamnă șase zile pe săptămână – ba chiar există facilități unde se lucrează șapte zile din șapte.

O asemenea disciplină dă un volum orar dublu față de standardele noastre, în timp ce salariile sunt la jumătate.

Presiunea uriașă pusă pe oameni naște o productivitate feroce, ducând costul unei singure operațiuni la o fracțiune de aproximativ zece ori mai mică decât la noi.

Devine România următorul gigant energetic?

Să acoperi o asemenea prăpastie pare o misiune imposibilă, dar nu e chiar gata totul dacă mizezi pe tehnologizare de vârf, robotizare și automatizare pe bandă rulantă. În această nouă paradigmă productivă, rolul omului se schimbă din temelii: angajații vor supraveghea, programa și ghida roboții, urcând pe trepte superioare în lanțul de producție.

Ca să fim însă competitivi, trebuie să ne lipim de sectoarele unde avem deja un avantaj structural. Iar energia este exact un astfel de pilon, grație unui mix energetic diversificat și tot mai robust.

În ciuda unor sincope punctuale, prognozele arată că, într-un orizont de doi până la trei ani, România ar putea deveni un exportator net de energie.

Unde sunt banii pentru saltul economic?

Adevărata provocare este însă alta: cum transformi această resursă brută în produse cu valoare adăugată serioasă. Pune la un loc energie, tehnologie și procesare de cipuri și obții inteligență artificială.

Această materie cenușie digitală poate fi apoi aruncată în luptă în tot felul de lanțuri de producție sau în administrația publică, trăgând în sus bunăstarea generală.

Agricultura are și ea de câștigat din această alianță cu energia, putând livra inputuri esențiale pentru culturi. Strategia corectă cere să o terminăm cu exportul de materie primă și să trecem la fabricarea de produse finite, ceea ce înseamnă fabrici noi. Evident, asta arde la buzunar și cere capital greu, plus antreprenori locali curajoși. Dacă poftă de business avem, ne lovește însă un deficit major în sectorul financiar privat.

De ce ne bate lipsa banilor și a experienței?

Strigăm disperați după fonduri de venture capital, investiții private equity și experți care știu cu ce se mănâncă piața.

România e acum codașa Europei la capitolul stoc de capital disponibil pentru asemenea finanțări. Pe de altă parte, piața abia se leagă, ceea ce înseamnă că loc de creștere este cu duiumul. Acesta este cel mai mare crater pe care trebuie să-l astupăm. Ca să reușim, ne trebuie sânge rece în management, ochi la dezvoltarea de produs și skill-uri tehnice avansate.

Nu le avem acum, dar le putem învăța și cultiva în timp, dacă vrem cu adevărat o economie care să nu se clatine la primul vânt contrar.