Generații și pensii: 130 de ani de viață, dar cu ce bani?
Cine e Brooks Tingle, directorul general al John Hancock?
Viață prelungită, viitor incert: cum se redistribuie bogăția când fiecare deceniu de viață se prelungie
Ultimele știri
Zelenski tăcut când i s-a cerut părerea despre apelativul lui Trump pentru Putin
Fostul șef de la CFR Marfă preia noua companie Carpatica Feroviar
Producția mondială de vin a căzut la un minim istoric din cauza vremii extreme
Călin Georgescu află astăzi decizia definitivă privind arestul la domiciliuÎn deceniile ce vor veni, o parte importantă din activitatea economică globală va fi dominată de mișcarea capitalului de la generațiile mai vechi către cele mai tinere. Totuși, dimensiunea exactă și cronologia acestei tranziții rămân subiectul a numeroase incertitudini, mai ales pe fondul prelungirii continuei a duratei medii a vieții și a amânării vârstei de pensionare.
Joe Coughlin, omul care a înființat AgeLab la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, subliniază că predicțiile asupra volumului total al acestei „Marii Transferări a Averii” oscilează între 36 și 124 de trilioane de dolari.
Într-o conversație cu revista Fortune, specialistul a arătat că esențial nu este doar câtă avere va schimba mâna, ci și când beneficiarii vor putea o folosi efectiv.
Sistemul convențional al retragerii din viața profesională se bazează pe ipoteza unei pensionări la aproximativ 65 de ani, urmată de o perioadă de viață relativ scurtă. Cu toate acestea, progresele în domeniul medical și schimburile demografice pot modifica fundamental această structură.
Un indicator elaborat de John Hancock Financial și AgeLab, cunoscut ca Indicele de Pregătire pentru Longevitate, măsoară gradul în care adulții din Statele Unite sunt pregătiți pentru o viață prelungită după pensionare. Rezultatul obținut de cetățenii americani s-a menținut la 60 puncte din 100, identic cu anul precedent. Cel mai slab punct este îngrijirea, care a atins doar 43 de puncte.
Wayne Park, șeful departamentului de pensii din SUA la Manulife, a caracterizat scorul general ca fiind echivalentul unei note medii, care dezvăluie o pregătire inadecvată pentru provocările unei vieți mai lungi.
El avertizează că este posibil ca în viitor omul să ajungă la 130 de ani. Această ipoteză are suport științific: o cercetare a Universității din Washington, publicată în 2021, a calculat o probabilitate de 13% ca cel puțin o persoană din cele 13 țări studiate să atingă această vârstă până în 2100.
De asemenea, cercetătorul David Sinclair de la Universitatea Harvard a susținut că o durată de viață de 150 de ani nu este imposibilă. Aceste scenarii ridică întrebarea fundamentală: cum se asigură susținerea financiară pentru decenii suplimentare de viață după oprirea activității profesionale?
Brooks Tingle, directorul general al John Hancock, precizează că pragul de 65 de ani a fost stabilit într-o epocă în care așteptările de viață erau mult mai scumpe. În prezent, multe sisteme de protecție socială și structuri economice încă funcționează în jurul acestui reper istoric.
Germania a introdus vârsta de pensionare de 65 de ani în 1916, iar Statele Unite au adoptat același prag pentru sistemul public de securitate socială în 1935.
Această limită este, în mare parte, o convenție care nu mai reflectă realitatea unei societăți în care longevitatea este în creștere.
Prelungirea vieții afectează direct modul în care averea se transferă între generații. Deși sumele implicate sunt uriașe, Park consideră că amploarea fenomenului poate fi supraestimată.
În multe cazuri, moștenirea trece întâi la partenerul supraviețuitor, ceea ce înseamnă că copiii pot primi resursele mult mai târziu decât presupun, uneori după decenii. Coughlin atrage atenția și asupra diferențelor de longevitate între sexe și a faptului că femeile au adesea parteneri mai în vârstă.
Ca rezultat, acestea pot intra într-o a doua fază a pensionării după decesul soțului, ceea ce prelungie perioada în care trebuie să gestioneze singure resursele financiare.
Mesajul specialistului pentru cei care așteaptă o moștenire semnificativă este unul de prudență: generațiile tinere nu ar trebui să bazeze planurile lor financiare pe perspectiva de a primi avere de la părinți sau bunici.
În cartea sa din 2017, „The Longevity Economy”, Coughlin analizează consecințele economice și sociale ale îmbătrânirii populației. El argumentează că discuțiile despre longevitate s-au concentrat excesiv pe prelungirea vieții și menținerea sănătății, neglijând alte dimensiuni esențiale.
Întrebările relevante sunt mai largi: unde vor locui oamenii, cum își vor structura zilele lor, ce relații sociale vor păstra și cum vor gestiona tranzițiile succesive ale vieții?
Cum asigurăm venituri suficiente pentru o viață mai lungă!
În viziunea sa, Indicele de Pregătire pentru Longevitate este un prim instrument pentru înțelegerea acestor provocări.
Coughlin lucrează, de asemenea, la o carte care analizează patru etape distincte ale pensionării. Prima etapă este marcată de incertitudine și de întrebări despre sensul retragerii din muncă, inclusiv posibilitatea continuării activității cu normă redusă.
Pe măsură ce așteptările de viață cresc, pensionarea se transformă într-o perioadă mult mai complexă, cu mai multe tranziții și cu nevoi diferite față de cele ale generațiilor anterioare.
Schimbările sunt vizibile și în alte etape ale vieții. Potrivit unui sondaj din 2025 realizat de Asociația Națională a Agenților Imobiliari din SUA, vârsta mediană a cumpărătorilor la prima achiziție locativă a atins un record de 40 de ani.
Coughlin consideră că această tendință reflectă amânarea unor repere tradiționale, precum plecarea din casa părinților, formarea unui cuplu sau obținerea independenței financiare. În societatea actuală, unele etape ale vieții sunt parcurse mai târziu, în timp ce altele se prelungesc.
O viață mai lungă implică și necesitatea unor venituri suficiente pentru o perioadă mai mare.
Această realitate creează presiune atât asupra sistemelor publice de pensii, cât și asupra economiilor personale. Park avertizează că actualele mecanisme de protecție socială vor trebui să facă față unor provocări tot mai mari. În lipsa unei planificări adecvate, persoanele care se pensionează riscă să descopere că resursele acumulate nu acoperă decenii suplimentare de viață.
În acest context, tensiunile dintre generații nu ar trebui analizate doar prin prisma distribuției averii. Generația Baby boomers deține o parte importantă din activele financiare și imobiliare, în timp ce generațiile mai tinere se confruntă cu dificultăți în acumularea propriului patrimoniu.
Totuși, diferențele dintre așteptările generațiilor sunt la fel de importante ca diferențele de avere.
„Adevărata prăpastie dintre generații ține de așteptări”, a explicat Coughlin.
Oamenii nu se așteaptă doar să trăiască mai mult, ci și să beneficieze de o calitate mai bună a vieții.
Specialistul consideră că generația Baby boomers a fost prima care a început să privească longevitatea în acești termeni, fiind martoră la transformările produse de tehnologie. Generațiile următoare au crescut într-un ritm și mai accelerat al schimbării și tind să accepte mai greu ideea că anumite limitări sunt inevitabile.
Coughlin susține că Milenialii au preluat o parte din criticile îndreptate împotriva generației Baby boomers, fără să beneficieze însă de aceleași avantaje economice. În ceea ce privește Generația Z, expertul observă o atitudine pragmatică, modelată de instabilitate și de neîncrederea în instituții. Unii oameni își caută surse suplimentare de venit și încearcă să își creeze alternative profesionale pentru a nu depinde exclusiv de un singur angajator.
Coughlin a relatat că un tânăr cu care a discutat i-a explicat că are nevoie de un plan de rezervă deoarece nu știe dacă angajatorul său îi va putea garanta stabilitatea pe termen lung. Această atitudine nu elimină însă dificultățile emoționale și sociale.
Potrivit lui Coughlin, singurătatea este o problemă importantă în rândul persoanelor cu vârste între 18 și 25 de ani, iar așa-numita „criză a sfertului de viață” reflectă presiunile resimțite de tinerii care încearcă să își construiască un viitor.
Rețelele sociale pot amplifica diferența dintre așteptări și realitate, încurajând comparațiile permanente cu experiențele și reușitele altora.
Datele privind starea de bine indică o scădere a satisfacției în deceniile al treilea și al patrulea de viață, urmată de o redresare la vârste mai înaintate.
Deși perspectiva unei vieți mai lungi poate părea încurajatoare, experții avertizează că longevitatea nu garantează automat o viață mai bună. Park a subliniat că ritmul rapid al schimbărilor din medicină și tehnologie, inclusiv dezvoltarea medicamentelor din clasa GLP-1 și avansul inteligenței artificiale, fac dificilă anticiparea condițiilor în care vor trăi oamenii peste câteva decenii.
Întrebarea nu este doar dacă oamenii vor ajunge să trăiască 130 de ani, ci și cum vor fi în stare să facă față la aceste provocări.
Sursă: Jurnalul
Alte știri:
Zelenski tăcut când i s-a cerut părerea despre apelativul lui Trump pentru Putin…
Fostul șef de la CFR Marfă preia noua companie Carpatica Feroviar…
Călin Georgescu află astăzi decizia definitivă privind arestul la domiciliu…
Românii întorc spatele culturii: aproape jumătate dintre aceștia nu au citit nicio carte anul trecut…