Noile reguli europene pentru ambalaje ar putea falimenta micile afaceri din România

Este lipsa datelor statistice o problemă majoră pentru CONAF?

Noua legislație europeană referitoare la ambalaje riscă să genereze presiuni financiare semnificative asupra sectorului IMM-urilor din România, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Organizația a emis un avertisment public, subliniind faptul că sarcinile administrative impuse de conformare pot avea un impact disproporționat asupra firmelor mici comparativ cu cele mari.

Această intervenție survine pe fondul intrării în vigoare, începând cu 12 august, a noilor standarde comunitare privind ambalajele și deșeurile aferente, norme care devin obligatorii în toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv pe teritoriul României.

Reglementările noi impun restricții stricte prezenței „substanțelor chimice eterne”, cunoscute sub acronimul PFAS, în ambalajele destinate contactului direct cu alimentele, totodată stabilind un set nou de obligații pentru producători și importatori. Cristina Chiriac, fondatoarea și președinta CONAF, a formulat o cerere clară către autorități: este necesară o înțelegere detaliată a structurii economice asupra căreia se aplică aceste norme.

Ea a punctat că calendarul impus de Bruxelles nu lasă loc de manevră, iar companiile sunt obligate să respecte astăzi reguli pentru pregătirea cărora statul ar fi trebuit să fie gata ieri.

Deși nu se contestă scopul ecologic al inițiativei europene și nu se solicită relaxarea standardelor de mediu, se atrage atenția că o normă poate părea echitabilă în formulare juridice, dar devine profund inechitabilă în practica economică.

Acest lucru se întâmplă deoarece costurile administrative pèse diferit asupra unei corporații cu mii de angajați față de o microfirmă în care singurul proprietar gestionează simultan vânzările, administrarea și conformarea. Înainte de a aplica sancțiuni, se impune o perioadă de explicare, iar înainte de controale, este necesară o măsurare riguroasă a impactului.

Europa urmărește reducerea volumului de deșeuri de ambalaje, însă România trebuie să verifice dacă firmele au înțeles clar pașii de urmat pentru a atinge acest țintă, a afirmat Cristina Chiriac.

Pentru CONAF, absența datelor statistice nu este o problemă minoră. Organizația observă că noul regulament a fost activat fără ca instituțiile românești să fi publicat o estimare a numărului total de operatori economici afectați de noile obligații, lipsind și precizări privind categoria microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici.

În acest context, se solicită clarificări din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrației Fondului pentru Mediu, Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, precum și Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Se menționează că, din 12 august 2026, va fi aplicabil Regulamentul (UE) 2025/40, însă România a intrat în acest nou regim fără ca autoritățile să fi comunicat public cine sunt microîntreprinderile și întreprinderile mici vizate.

Această lipsă de transparență nu este doar un aspect statistic, ci o barieră majoră în estimarea riguroasă a costului agregat al conformării, în dimensionarea eforturilor de informare și în proiectarea unui mecanism de implementare adaptat la dimensiunea reală a operatorilor. La data de 31 iulie 2026, statistica oficială indică existența a aproximativ 1,8 milioane de entități economice active în România, dintre care 1.305.605 sunt persoane juridice, iar 471.565 sunt PFA, întreprinderi individuale și familiale.

Deși CONAF nu susține că toate aceste entități cad sub incidența Regulamentului, problema constă în faptul că, până la momentul analizei, nu s-a identificat nicio estimare publică care să evidențieze câți operatori sunt efectiv vizati și cum aceștia se distribuie în funcție de mărime.

Dimensiunea companiei joacă un rol crucial în determinarea obligațiilor. Un producător local care își ambalează bunurile, un comerciant care vinde produse sub marcă proprie și o corporație care introduce pe piață volume masive de produse ambalate se pot afla în situații juridice distincte.

Este esențială stabilirea rolului fiecăruia în lanțul economic, ceea ce dictează obligațiile specifice. Companiile mari beneficiază de departamente juridice, consultanți externi, specialiști în sustenabilitate și personal dedicat raportărilor. În contrast, într-o firmă mică, toate aceste responsabilități cad frecvent pe umerii antreprenorului.

Același set de reguli, resurse disponibile diferite și consecutiv, costuri dispare. Deși obiectivul final este de mediu, costul conformării este strict economic.

Ce schimbări aduce noul cadru legislativ pentru ambalaje?

Comisia Europeană a calculat că, fără intervenții, deșeurile de ambalaje din UE ar fi crescut cu 19% până în 2030, iar cele din plastic cu până la 46%.

Prin urmare, obiectivul Regulamentului, adică reducerea deșeurilor și tranziția către ambalaje sustenabile, este necesar.

Însă problema semnalată de CONAF nu ține de scopul european, ci de modul în care costul conformării se repartizează între companii de dimensiuni foarte diferite.

Noul cadru legislativ introduce, într-un mod etapizat, cerințe privind ambalajele, sustenabilitatea și conformitatea, precum și obligații variabile în funcție de rolul operatorului economic. Aplicarea regulilor nu implică îndeplinirea simultană a tuturor cerințelor de către toți operatorii, termenii fiind diferențiați în funcție de natura obligației. Pentru companii, acest proces presupune identificarea corectă a rolului lor, a tipurilor de ambalaje și materiale utilizate, precum și pregătirea documentației necesare pentru demonstrarea conformității. O parte din costurile administrative asociate are un caracter fix sau quasi-fix, existând indiferent dacă operatorul comercializează milioane de produse sau cantități mult mai reduse. Pentru o corporație mare, acest cost se diluează pe un număr uriaș de unități.

Pentru o întreprindere mică, aceeași categorie de cheltuieli poate reprezenta o pondere semnificativă în costul produsului, influențând chiar decizia de a continua comercializarea.

Astfel, o obligație identică în text nu generează automat aceeași povară economică.

Pentru marile companii, conformarea este o funcție integrată a organizației; pentru firmele mici, ea poate deveni o a doua meserie a antreprenorului.

Există un paradox legat de marile românești, un efect mai puțin vizibil care atinge o vulnerabilitate structurală a economiei locale: capacitatea de a transforma producția în marcă și marca în valoare reținută intern. România discută de ani de zile despre necesitatea urcării în lanțurile valorice, abandonând dependența de producerea exclusivă pentru brandurile străine și construind mărci românești competitive pe piața europeană.

Regulamentul stipulează că, în anumite circumstanțe, operatorul care proiectează sau fabrică un ambalaj sau un produs ambalat sub propriul nume sau marcă este considerat fabricant, chiar dacă producția fizică este realizată de terți.

Pentru microîntreprinderi, Regulamentul conține reguli speciale privind stabilirea persoanei considerate fabricant, conform condițiilor exprimate. Diferența pare tehnică până când este analizată din perspectivă economică. Marca constituie un capital intangibil.

Momentul în care o companie românească renunță la producția anonimă pentru altcineva și își asumă propriul nume pe produs este momentul în care încearcă să păstreze o cotă mai mare din valoarea creată. Dacă această tranziție implică, în funcție de situația concretă și încadrarea juridică, obligații și costuri administrative suplimentare, impactul asupra firmelor mici care își construiesc propriile mărci trebuie măsurat, nu doar presupus.

O economie nu urcă în lanțul valoric doar prin declarații strategice. Acest lucru se întâmplă când devine mai profitabil pentru o companie să își construiască propriul nume decât să rămână un furnizor anonim pentru altcineva.

România are deja obligații existente privind ambalajele.

Țara aplică Această contribuție nu a fost introdusă de Regulamentul (UE) 2025/40. Totuși, noul cadru european aduce cerințe proprii privind ambalajele și conformitatea acestora. Pentru ca sistemul să funcționeze eficient, operatorul trebuie să poată identifica inițial obligațiile sale și informațiile pe care trebuie să le dețină.

În caz contrar, problema apare înainte de orice cost sau sancțiune: în momentul în care firma încearcă să înțeleagă ce are de făcut. România aplică regulile înainte de a măsura impactul.

Până la data publicării acestei analize, CONAF nu a identificat o estimare publică a numărului de operatori economici care intră sub incidența noilor obligații, defalcată pe clase de mărime.

Aceasta reprezintă una dintre cele mai importante necunoscute ale implementării.