România pare mai riscantă decât Ungaria pe piețe, deși are același rating de credit
Radu Ghețea a adus perspectiva istorică în discuție!
Diferența de percepție a riscului între România și Ungaria a devenit un subiect central în dezbaterile economice recente, demonstrând că notele oficiale acordate de agențiile internaționale nu reflectă întotdeauna realitatea din piețele financiare. Deși ambile state beneficiază de același rang de credit, costul asigurării împotriva unui eventual defalc al datoriei publice românești este semnificativ superior celui din vecinătatea de nord.
Ultimele știri
Zelenski tăcut când i s-a cerut părerea despre apelativul lui Trump pentru Putin
Fostul șef de la CFR Marfă preia noua companie Carpatica Feroviar
Producția mondială de vin a căzut la un minim istoric din cauza vremii extreme
Călin Georgescu află astăzi decizia definitivă privind arestul la domiciliuAceastă discrepanță subliniază o complexitate pe care specialiștii încearcă să o deslușească, evidențiind faptul că apartenența la aceeași clasă de risc nu exclude diversificarea prețurilor de piață.
Profesoara Monica Dudian, reprezentând Academia de Studii Economice, a sintetizat această situație în cadrul unei dezbateri organizate joi de Oxygen Events la Arenele BNR din Capitală, subliniind că, deși ratingurile sunt identice, dinamica de piață poate produce diferențe majore în prețul riscului. Procesele prin care agențiile de rating își ajustează calificativele nu sunt instantanee, ci se desfășoară pe intervale de timp specifice.
Pentru Moody’s, o schimbare de perspectivă este, de regulă, urmată de o actualizare a notei într-un termen de 12 până la 18 luni, perioadă care poate conduce fie la o stabilizare, fie la o modificare directă a ratingului.
În cazul S&P, orizontul temporal standard pentru evaluările de tip investment grade se întinde până la doi ani, deși aceste termene nu sunt rigide și pot varia în funcție de context.
Un precedent ilustru este oferit de istoria recentă a Romaniei la nivelul agenției Fitch. Timp de aproape trei ani, între 17 aprilie 2020 și 24 martie 2023, țara noastră a fost menținută sub o perspectivă negativă, perioadă în care ratingul s-a stabilit la BBB−.
Abia în martie 2023 perspectiva a revenit la „stabilă”. Acest episod sugerează că factorul decisiv nu este neapărat durata așteptării, ci dispariția concretă a surselor de îngrijorare inițiale.
În cazul Romaniei, S&P a impus condiții clare pentru o eventuală îmbunătățire a perspectivei: reducerea substantială a deficitelor bugetare și externe, susținută de o reluare a creșterii economice, cu accent pe capacitatea statului de a menține această îmbunătățire în timp.
Metodologia de evaluare a S&P se bazează pe cinci componente fundamentale, fiecare primind o notă între 1 (cea mai favorabilă) și 6 (cea mai defavorabilă). România se situază la nivelul inferior, având nota 5 la două dintre aceste piloni: flexibilitatea și performanța fiscală, precum și povara datoriei. Sergiu Oprescu, președintele European Mortgage Federation, a insistat asupra importanței concentrării atenției guvernamentale asupra acestor zone critice, mai degrabă decât asupra menținerii mecanice a statutului de investment grade.
El a argumentat că logica corectă nu constă în a ne păstra la limita inferioară a clasei, ci în a acționa pentru creșterea efectivă a ratingului, astfel încât următoarea reevaluare să genereze perspective stabile.
Perspectiva istorică a fost adusă în discuție de Radu Ghețea, președintele Consiliului de Administrație al Libra Internet Bank și președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor. Cu experiență în sistemul bancar anterior anului 1989 și participant la restructurarea datoriei externe din acea eră, Ghețea a amintit că, la sfârșitul anilor 1990, România a fost degradată la categoria junk.
Această situație nu a fost rezultatul exclusiv al vulnerabilităților interne, ci a fost amplificată de prăbușirea economiei rusești, moment în care o agenție de rating a grupat toate fostele state din spațiul sovietic într-o singură categorie.
În anul 1999, obligația statului era de aproximativ 100 de milioane de dolari, o sumă mică comparativ cu datoria totală de aproape 10 miliarde de dolari moștenită din perioada comunistă, dar care a devenit dificil de refinanțat.
În luna mai sau iunie a acelui an, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a convocat conducătorii băncilor cu capital străin prezent în România. Mesajul transmis la masa de consiliu a fost direct: exista o rată de platit, fondurile lipsneau, iar piețele externe refuzau să mai împrumute. Reacția participanților – reprezentând ING, Alpha Bank, ABN Amro, bănci grecești, turcești și austriece – a fost rapidă; în doar zece minute s-a colectat integral suma necesară prin acorduri de împrumut interne, banii fiind ulterior rambursați fără dificultăți.
Această anecdotă ilustrează importanța coeziunii sectorului financiar în momentele de criză.
Ghețea a avertizat, totodată, că nivelul politic trebuie să acorde prioritate nuanțelor economice.
Analizele tehnice existente la BNR, la Ministerul Finanțelor sau în mediul academic sunt adesea diluate în procesul decizional politic, fiind supuse unei „urgențe” constante care impinge abordări de tip pompieresc.
El a solicitat ca în rectificarea bugetară iminentă și în bugetul pe anul viitor, guvernul să utilizeze instrumentele de reglare economică propriu-zise, nu cele dictate de constrângerile partide sau alegeri.
Evaluarea instituțională nu cere bugete mari!
Monica Dudian a oferit o analiză cantitativă a ultimului nivel de rating, identificând ca principală îngrijorare nu atât nivelul absolut al datoriei publice de 60% din PIB, ci viteza cu care acest prag a fost atins. Ea a subliniat că datoria s-a dublat într-un interval de patru-cinci ani.
Proiecțiile indică o creștere a datoriei până la 64,5% din PIB în anul 2028, iar necesarul de finanțare externă, estimat de S&P, se situează la 18% din PIB.
Piața internă de titluri în lei nu este suficient de adâncă pentru a absorbi integral această necesitate, deși la licitația din 15 octombrie cererea a depășit oferta.
O altă dimensiune de intervenție, care nu necesită alocări bugetare masive, o reprezintă evaluarea instituțională. Dudian a menționat că aici se pot realiza progrese chiar și cu resurse limitate. De exemplu, S&P penalizează întârzierea în adoptarea legii salarizării unitare, iar Moody’s consideră că guvernanța Romaniei este inferioară media din clasa sa de rating. Sergiu Oprescu a transformat discuția spre conceptul de „rating de încredere”, un indicator dinamic actualizat zilnic de investitori, distinct de ratingurile semi-anuale oficiale.
Datele privind contractele de spread pe credit (CDS), care măsoară costul asigurării riscului de default, arată o divergență clară: în 2019, Bulgaria se situa la 84 de puncte de bază, iar România la aproximativ 86.
În prezent, Bulgaria a scăzut la 48, în timp ce România a urcat brusc la 154, iar Ungaria se menține în intervalul 78-80.
Oprescu a comparat situația cu un student care a trecut un examen prin învățare de ultima oră, punând accent pe necesitatea acumulării unei încredere durabile. Proverbul conform căruia „încrederea vine pe jos și pleacă călare” se aplică perfect în finanțele publice.
Costul acestei lipsi de încredere se materializează direct în costul datoriei: România se împrumută la 7,4% în moneda națională și la 5,46% în valută, contrastând cu Grecia, care, deși a ieșit dintr-o criză mai severă, accesează fonduri la 3,4%.
Acest spread influențează și valorificarea companiilor, deoarece un CDS ridicat este integrat automat în modelele de evaluare, afectând și maturitățile preferate de investitori. Dacă probabilitatea de default pe termen lung este de opt ani, un investor care ar fi ales zece ani se va retrage la cinci ani.
Tamponul intern a slăbit, deoarece băncile comerciale dețin o expunere ridicată la titlurile de stat, aspect semnalat în raportul BNR privind stabilitatea financiară.
Oprescu a notat că acest lucru reduce marja de manevră a statului, crescând dependența de capitalul străin. Soluția propusă nu este strict tehnică, ci socială: investitorii vor încredere doar dacă societatea respectă promisiunile.
Trebuie să ne ținem cuvântul.
De fiecare dată când promitem ceva, trebuie să facem ceea ce am promis. E atât de simplu, a conchis el.
Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, a adoptat o perspectivă diferită, tratând ratingul ca pe un simptom, nu ca pe boala în sine.
Folosind o analogie din sectorul bancar, el a explicat că, la un credit, banca observă cheltuieli care depășesc veniturile. Se poate negocia o tranșă suplimentară pentru a acoperi trei luni, dar este evident că petrecerea va lua sfârșit.
„Cred că exact acolo suntem și noi”, a afirmat Hanga, insistând că problemele de sustenabilitate a finanțelor publice vor lovi statul indiferent de menținerea ratingului.
El a invocat exemplul Franței, o țară cu un rating superior, care nu a mai înregistrat excedente bugetare de zeci de ani, demonstrând că ratingul bun nu garantează echilibrele fundamentale pe termen lung.
Sursă: HotNews
Alte știri:
Zelenski tăcut când i s-a cerut părerea despre apelativul lui Trump pentru Putin…
Fostul șef de la CFR Marfă preia noua companie Carpatica Feroviar…
Călin Georgescu află astăzi decizia definitivă privind arestul la domiciliu…
Românii întorc spatele culturii: aproape jumătate dintre aceștia nu au citit nicio carte anul trecut…