Șepci interbelice, matricole comuniste și blugi după Revoluție. Uniforma școlară din București, înapoi în dezbaterea
Identitatea vizuală a elevului român s-a definit odată cu modernizarea
Evoluția vestimentației școlare din Capitală, marcată de trecerea de la beretele și șepcile perioadei interbelice la numerele matricole obligatorii din timpul socialismului și, ulterior, la libertatea blugilor de după Căderea Regimului, a revenit în atenția puterii legislative.
Ultimele știri
Alertă maximă în Polonia după o posibilă incursiune aeriană la graniță
Deputatul Radu Miruță, declarat incompatibil de ANI. Ce riscă politicianul USR?
UEFA sancționează Bosnia după scandările rasiste la meciul cu România
Moscova închide ușa: Rusia respinge orice garanții de securitate de tip NATO pentru UcrainaPe parcursul anilor ‘80, bulevardele și străduțele din București se trezeau în fiecare dimineață sub semnul aceleiași palete cromatice: bleumarinul. Puști și adolescenți cu ghiozdanul în spinare, purtând gulere imaculate și având însemnul numeric cusut pe mânecă, se grăbeau spre sălile de curs. Vestimentația masculină se compunea de cele mai multe ori din sacouri și pantaloni întunecați la culoare, în vreme ce reprezentantele sexului frumos îmbrăcau sarafane sau șorțuri albăstrui.
Momentele în care se adăugau cravatele roșii de pionieri spărgeau monotonia cromatică a acelor dimineți.
Gospodăriile se pregăteau pentru noul an școlar prin inventarierea hainelor rămase mici peste vacanță; pantalonii scurtați de trecerea timpului trebuiau schimbați, iar vechiul șorț risca să nu mai vină corect pe corp.
Exigențele disciplinare din școli nu lăsau loc de interpretare: numărul matricol trebuia să fie impecabil poziționat, iar relaxarea vestimentară devenea permisă doar după încheierea cursurilor.
Această chestiune a ținutei școlare stârnește însă controverse aprinse, având rădăcini adânci în istoria locală.
În intervalul dintre cele două războaie mondiale, elevii liceelor de elită își afișau cu mândrie uniformele, ale căror însemne indicau clar unitatea de învățământ de proveniență.
Mai târziu, dictatura comunistă a preluat această practică, conferindu-i însă un rol strict de disciplinare și propagandă ideologică. Peste trei decenii de la evenimentele din 1989, discuția s-a reaprins în mod oficial.
Forul superior al Parlamentului, Senatul, a votat la 21 septembrie 2026 un proiect de lege ce impune caracterul obligatoriu al hainelor școlare, act normativ aflat în prezent pe masa Camerei Deputaților.
În data de 13 octombrie, dascălii, elevii, părinții și parlamentarii s-au așezat la aceeași masă de dialog, însă ajungerea la un consens s-a dovedit o misiune dificilă.
Identitatea vizuală a elevului român s-a definit odată cu modernizarea sistemului de învățământ, pe parcursul celei de-a doua jumătăți a vecolului al XIX-lea și în zorii secolului XX. Marile instituții liceale bucureștene s-au ghidat după standardele vestice, preluând cu precădere obiceiurile pedagogice din Germania și Franța.
În spații cu greutate precum Colegiul Național „Sfântul Sava” ori Liceul „Gheorghe Lazăr”, generații succesive s-au format într-un mediu unde rigurozitatea nu se oprea la pragul clasei.
Pe arterele orașului, haina distinctivă atrăgea imediat privirile, comportamentul purtătorului punând în joc însăși prestigiul instituției.
Băieții îmbrăcau costume închise, formate din sacouri sau tunici cu o croială severă. La acestea se adăuga bereta sau șapca specifică școlii, accesorizată uneori cu un semn distinctiv.
Stilul varia în funcție de instituție, dar și de epocă, existând diferențe estetice considerabile între un licean din 1910 și unul din 1935. Fetele se supuneau și ele unor rigori stricte, în special în școlile secundare și institutele dedicate lor. Rochiile și șorțurile lor aveau nuanțe sobre, conforme cu cerințele de decență ale epocii.
Primele decenii ale secolului trecut au impus și gulerul de inspirație marinărească, un trend vestimetric întâlnit în rândul minorilor din mai multe state europene.
Pentru părinți, achiziția acestor haine constituia o cheltuială însemnată. O uniformă din material textil rezistent, gândită pentru uzura cotidiană, reprezenta o povară financiară pentru gospodăriile modeste.
Într-o societate marcată de inegalități sociale pronunțate, simplul statut de elev la un liceu de top conferea o anumită distincție. În plus, hainele școlare ascundeau un paradox amuzant: deși scopul lor principal era egalizarea vizuală a tinerilor, culorile și emblemele specifice au stimulat rivalitățile. Un licean putea recunoaște instantaneu un rival de la o școală concurentă, adolescenții găsind mereu motive de emulație.
Pentru a înțelege atmosfera din liceele Capitalei în perioada interbelică, o sursă literară prețioasă rămâne scrierea autobiografică „Cișmigiu et Comp.”, semnată de Grigore Băjenaru și tipărită în 1942. Narațiunea pornește de la pățaniile unui elev înscris la Liceul „Gheorghe Lazăr”, aflat în imediata vecinătate a parcului Cișmigiu. În universul descris de autor, hainele și matricolele aveau rolul de a dezvălui identitatea și originea școlară a fiecăruia. Plasat pe mânecă, numărul de identificare permitea recunoașterea imediată a tânărului, transformând orice tentativă de chiul într-o aventură cu riscuri administrative majore.
Deși astăzi acest element este asociat cu perioada regimului roșu, matricola funcționa în mediul educativ cu mult înaintea instalării acestuia, având rolul de a asigura evidența și asumarea responsabilității.
Deși astăzi acest element este asociat cu perioada regimului roșu
Spre finalul epocii interbelice, odată cu amplificarea mișcărilor de tineret patronate de stat, vestimentația a căpătat noi valențe. Organizația „Straja Țării”, fondată în 1935, a câștigat o influență masivă în timpul domniei suveranului Carol al II-lea. Începând din 1937, înscrierea în această structură a devenit obligatorie pentru segmentele de vârstă stabilite prin lege. Mișcarea urmărea formarea patriotică a tineretului prin activități riguros planificate și disciplină de grup. Membrii purtau o uniformă specifică, incluzând cămașă, cravată, insigne și alte accesorii dedicate.
Marșurile, paradele și adunările publice reprezentau o constantă a activității lor. Bucureștiul, în calitate de capitală a regatului, găzduia frecvent astfel de manifestări, oferind cadrul ideal pentru demonstrațiile de loialitate față de coroană și ordine.
Specialiștii subliniază că haina străjerească nu trebuie confundată cu uniforma școlară clasică; ea servea exclusiv scopurilor organizației, iar confuzia între cele două poate vicia interpretarea fotografiilor vechi.
Structura a fost dizolvată în anul 1940, odată cu prăbușirea regimului carlist. Au supraviețuit însă clișeele fotografice cu tineri aliniați la linie și moștenirea unei generații care, dincolo de rigorile școlii, experimentase disciplina unei mișcări civice de masa.
Mai târziu, această rețetă de mobilizare colectivă avea să fie revalorificată, într-un cadru ideologic diferit, în România comunistă.
Instaurarea dominației comuniste după 1948 a provocat o mutație profundă în sistemul educational autohton. Reformele de atunci au reorganizat școala, transformând-o într-un instrument de modelare a „omului nou”.
Haina școlară a supraviețuit, însă specificul instituțional și amprenta identitară a fiecărui liceu au fost abolite treptat în favoarea unor tipare unice.
Procesul de standardizare începuse însă încă din anii de final ai domniei lui Carol al II-lea, când autoritățile impuseseră în 1938 echipamentul străjeresc drept ținută oficială în școli, normele din 1940 consfințind obligativitatea acestuia.
Prin urmare, regimul comunist a preluat o societate în care vestimentația elevilor era deja controlată cu severitate.
În deceniile următoare, aspectul exterior al elevilor s-a fixat în tiparul recunoscut de toți cei formați înainte de 1989. Fetele îmbrăcau clasicul șorț albastru peste rochii imprimate cu carouri sau sarafane închise, completate de gulerul alb detașabil și funde prinse în podoaba capilară.
Băieții erau echipați cu pantaloni bleumarin, cămăși și sacouri, ale căror croieli difereau în funcție de vârstă și de anii respectivi. Proiectate să reziste la utilizare intensă, aceste haine trebuiau să facă față uzurii zilnice. Modelele au suferit modificări de-a lungul timpului, anumite detalii rămânând la latitudinea conducerilor școlare.
În Capitală, la fel ca în restul țării, echipamentul școlar făcea parte din normalitatea cotidiană.
Pozele de grup din anii ‘70 și ‘80 ilustrează uniformitatea vizuală a elevilor; unicitatea fiecăruia răzbătea însă prin fizionomie, aranjarea părului și abilitatea de a purta haina obligatorie conferindu-i o notă personală.
Relevant este că spiritul rebel al adolescenței a reușit mereu să se manifeste, chiar și în cele mai rigide cadre coercitive.
Printre elementele emblematice ale perioadei comuniste se numără numărul matricol. Aplicat prin cusătură pe mâneca hainei, acesta conținea seria de identificare a școlarului și date despre unitatea de învățământ frecventată. Conducerile școlilor îl utilizau pentru a supraveghea elevii în spațiul public. Pentru tineri însă, acest accesoriu reprezenta o coroadă, în special în momentele în care aveau în plan escapade neautorizate de profesori. Mărturiile legate de viața școlară din acea epocă, consemnate în paginile revistei „Memoria”, menționează stratagemele liceenilor de a evita purtarea matricolei.
Unii o prindeau provizoriu cu agrafe sau bandă adezivă, pentru a o putea îndepărta rapid. Era o dovadă de inventivitate extremă, extrem de utilă celor care doreau să chiulească sau să cutreieră orașul în orele de curs. Dincolo de funcția de control, numărul matricol avea o dimensiune socială pronunțată.
Pe stradă, elevul devenea un ambasador al școlii, iar abaterile sale atrăgeau pedepse disciplinare.
Într-un mediu urban aglomerat precum Bucureștiul, unde tinerii utilizau zilnic transportul în comun, matricola îi făcea extrem de vulnerabili. Supravegherea continua și în interiorul școlii; elevii de serviciu sau activiștii organizațiilor de pionieri inspectau respectarea normelor, verificând inclusiv prezența și integritatea matricolei.
Copiii și adolescenții din acele timpuri au navigat mereu între constrângerile impuse de sistem și dorința lor firească de afirmare individuală.
Sursă: Cotidianul
Alte știri:
Alertă maximă în Polonia după o posibilă incursiune aeriană la graniță…
Deputatul Radu Miruță, declarat incompatibil de ANI. Ce riscă politicianul USR?…
Moscova închide ușa: Rusia respinge orice garanții de securitate de tip NATO pentru Ucraina…
Luca Niculescu a deschis ședința de Guvern și a prezentat principalele măsuri ale premierului…