Mircea Miclea propune schimbarea Evaluării Naționale spre modelul PISA

PISA e mult mai complex decât simplul conținut evaluat!

Mircea Miclea propune transformarea Evaluării Naționale din clasa a VIII-a prin adoptarea unui model inspirat de PISA

În contextul în care România a înregistrat performanțe preocupătoare la evaluarea internațională PISA 2025 – cele mai slabe rezultate din 2006 încoace – fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a sugerat o reevaluație profundă a sistemului național de examinare la finalul gimnaziului. Într-un interviu acordat platformei Edupedu. ro, el a subliniat că orice reformă a Evaluării Naționale trebuie să se inspire direct din structura și obiectivele probelor PISA, care evaluă nu doar cunoștințe izolată, ci competențe transdisciplinare esențiale pentru viața în societatea contemporană.

Miclea a propus ca Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a să fie restructurată în patru componente principale, exact precum cele analizate de PISA: o probă transdisciplinară de Științe, o probă de Limba și literatura română, o probă de Matematică (care ar putea fi integrată cu cea de Științe în cadrul unei evaluări comune) și o probă dedicată Competenților Digitale. Aceste patru piloni, explică fostul ministru, nu sunt aleatorii ci reflectă exact dimensiunile pe care PISA le consideră fundamentale pentru pregătirea elevilor pentru provocările secolului XXI.

El a menționat că aceste idei nu sunt noi, ci au fost deja avansate în 2011, când a fost introdusă în Legea educației o prevedere privind o evaluare națională la finalul gimnaziului pe model PISA.

Totuși, aplicarea acestei prevederi a fost amânată repetat de la 2011 până în 2023, când legea a fost înlocuită, iar sistemul a rămas blocat pe cele două discipline tradiționale – Limba română și Matematică – fără a integra Științele sau Competențele digitale în mod coerent.

Un punct esențial al argumentului lui Miclea este că PISA nu se limitează doar la conținutul evaluat, ci introduce și o metodologie de măsurare a competenților pe șase nivele distincte. El a sugărat că România ar trebui să adopte asemenea scară de niveluri de competență, nu doar pentru a alinia raportările sale cu standardele internaționale, ci și pentru a crea un instrument de monitorizare constantă a progresului elevilor în timp.

Această metrică, explică el, este deja validată la nivel mondial, fiind utilizată în numeroșe țări și recunoscuta ca exemplu de bună practică în politica educațională.

În loc să încerce să fie original la toate costurile, România ar putea beneficia enorm prin adopția și adaptarea unui sistem probat, înlocuind eforturile de „reînventare roții” cu o abordare bazată pe dovezi.

Pe lângă dimensiunea pedagogică și structurală, Miclea a insisit puternic pe necesitatea unei creșteri semnificative a investițiilor publice în educație. El a reamintit existența unei corelații lineare, bine documentată în literatura internațională, între suma allocată pe elev și performența academică obținută. Conform datelor pe care le-a citat, această corelație rămâne validă până la un prag de aproximativ 85.000 de dolari pe elev pe an. Deși România este foarte departe de acest nivel de finanțare, el a subliniat că lipsa de resurse nu poate fi justificată ca excuză pentru stagnare, ci, invers, ar trebui să constitue un motiv suplimentar pentru acțiune.

„Dai mai mulți bani, ai performanțe mai mari” – a afirmat cu claritate, adăugând totuși că creștera financiară, deși esențială, nu este o panacee și nu rezolvă toate problemele sistemice, dar reprezintă o condiție sine qua non pentru orice speranță de ameliorare.

Un alt pilon al propunerii lui Miclea este reducerea inegalităților între școli, o problemă pe care o consideră nu doar educațională, ci și de securitate națională. El a remarcat că România se situează printre primele zece țări în monde unde diferența de performanță între școli este cea mai accentuată, și că până la 50% din varierea rezultatelor elevilor poate fi explicată nu prin capacitățile individuale sau efortul personal, ci prin calitatea și mediul școlii la care elevul învață.

Acest fenomen, explică el, nu se oprește la ușile școlii: inegalitatea educațională se reproduse și se amplifică în societate, ducând la formarea de două categorii sociale distincte – cei care au acces la școli bune și medii familiare avantajate, și cei care sunt confronați cu școli cu resurse limite și dezavantaj socioeconomic.

De ce a oferit Miclea un contrast impresionant între regiunile Chinei?

Această divizie, avertizează Miclea, va duce la apariția de „falii sociale”, în care El a făcut explicit legătura dintre această creștere a inegalității și riscul de conflicte sociale și politice majore, menționând că școala, în loc să funcționeze ca egalizator social – cum ar trebui să fie una dintre misiunile ei fundamentale – devine, în contexte precum cea românească, un amplificator al disparităților existente. „Indiferent din ce mediu provii, dacă înveți, atunci va fi mai bine pentru tine” – a declarat, adăugând totuși că, din păcate, în România școala nu îndeplinește această funcție de reducere a inegalității, ci, invers, le consolidează și le accentuează.

Aceasta, a adăugat, este „absolut aberant și extrem de îngrijorător”, mai ales în contexte în care disparitățile globale între cei mai buni și cei mai slabi elevi, măsurate prin PISA, au ajuns să ajungă la nivele record în tutta istoria evaluării.

În partea finală a interviului, Miclea a largit perspectiva la nivel internațional, discutând despre implicațiile scorurilor slabe ale României pe piața de afaceri și investiții straine. El a explicat că, luând în considerare media OECD, procentul elevilor cu performanțe scăzute (definiți jako „low performers”, eli care se află la nivelul 1 sau 2 de competență) a crescut de la 25% în 2022 la 29% în prezent – adică de la un sfert la aproape o treime a populației elevilor OECD.

Această deteriorare, a avertizat, nu este izolată la nivel național, ci reflectă o tendință broader de degradare a calității educaționale în cadrul organizației, ceea ce face ca performanțele României să fie mai grave în comparație.

El a oferit apoi un contrast impresionant: în anumite regiuni ale Chinei, elevii au obținut scoruri cu până la 100 de puncte peste media OECD în domenii precum Științe, citire și matematică. Acest depozit, a subliniat, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toți decizionarii europeni, deoarece indică că investițiile majore în știință și tehnologie se vor concentra mai degrabă în Asia decât în Europa sau în Occident, datorită superiorității sistemelor educaționale locale.

Aceasta, a adăugat, reflectă o lipsă de visionar și de implicare a liderilor europeni în fața crizei educaționale, o lipsă care se reflectă și în performanțele în declin ale României în toate cele trei domenii esențiale.

Consecințele directe pentru economia națională, explică Miclea, sunt serioase: dacă competențele cetățenilor și a viitorului forță de muncă continuă să scadă, companii internationale vor fi mai puțin încetinate să investească în România în domenii de vârf, precum tehnologia de pointe, cercetarea sau producerea cu valoare adăugată mare. În schimb, ar putea apărea presiune pentru investiții în muncă de joasă calificare sau, în cele mai grave scenarii, lipsa totală de investiții străine.

„Nu investești, de regulă, într-o țară în care vezi că competențele cetățenilor [.] sunt din ce în ce mai slabe” – a afirmat, punând accent pe logica economică de bază: investitorii caută locuri unde pentru fiecare leu investit obțin un return creșut prin calitatea forței de muncă.

Dacă acest avantaj dispare, dispare și interesul.

El a concluzionat printr-o observație simplă dar profundă: există o corelație clară, bine stabilită în literatura economică și educațională, între nivelul performanței educaționale și avuția națională. Țările care investește în educație și obțin rezultate bune tind să aibă economii mai forte și mai reziliente. Invers, neglijarea educației conduce la scăderea competitivității pe termen lung.

Totuși, Miclea a exprimat skepticism privind volonțapoliticii actuale de a acționa pe baza acestor dovezi, suspectând că mulți decizionari sunt mai interesați de extracția de resurse pe termen scurt decât de construirea unui viitor sustentabil prin investiții în oameni.

„Suntem conduși de elite extractive” – a declarat – „a căror menire este să ajungă la putere să extragă resurse pentru interesul propriu, nu de elite rezolutive, adică elite capabile să rezolve probleme, nu să extragă resursele din sistem.”

Această analiză, bogăție în date, referințe internaționale și implicații politice, economice și sociale, subliniază nevoia urgentă de o reformă profundă a educației în România, nu doar ca o necesitate pedagogică, ci ca o condiție esențială pentru prosperitatea economică, coziunea socială și poziționața internațională a țării în deceniile care urmează. Propunerea lui Mircea Miclea nu este doar o schimbare de format al examenelor, ci o redefinire a scopului și funcției educației în societatea contemporană.