Asociații române din Ucraina contestă proiectul privind drepturile educaționale ale minorităților naționale

Argumentul juridic central al memoriei se bazează pe Constituția Ucrainei

Preocupări intense se manifestă în rândul comunităților românești din teritoriul ucrainean, ocazionate de inițiativa legislativă recentă care riscă să redefinească radical cadrul de funcționare a sistemului educațional minoritar. Trei entități non-guvernamentale, dedicate apărării intereselor cetățenilor de etnie română rezidenți în Ucraina, au formulat un memoriu adresat conducerii de la București. Documentul solicită o intervenție promptă și coordonată la nivel diplomatic, vizând modificarea proiectului de lege cu numărul 16.119, care reglementează drepturile educaționale ale minorităților naționale.

Această acțiune colectivă a fost transmisă unui grup amplu de oficialități române, inclusiv Președintelui Nicușor Dan, ministrului interimar al afacerilor externe, Oana Țoiu, precum și președinților Comisiilor pentru românii de pretutindeni din ambele camere parlamentare, Cristina Dumitrescu și Mircea Roșca.

De asemenea, memoria a fost adresată șefilor Comisiilor de politică externă din Senat și Camera Deputaților, Titus Corlățean și Hajdu Gabor, conform informațiilor furnizate de agenția de presă Agerpres.

Inițiatorii acestui demers instituțional sunt Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” cu sediul în Cernăuți, și Asociația Național-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa. Aceste organizații alertează autoritățile centrale asupra riscului major pe care îl constituie noul text legal, înregistrat de Rada Supremă, pentru viitorul învățământului desfășurat în limba română.

Membrii comunității au efectuat o analiză riguroasă a versiunii inițiale a documentului, precum și a modului în care acesta a fost formalizat în parlamentul ucrainean.

Concluzia comună este că, deși proiectul conține anumite clauze benefice, persistă numeroase aspecte critice, esențiale pentru conservarea școlilor și a procesului didactic în limba maternă, care necesită corectări substantiale în forma actuală.

Obiectivul principal este ca dreptul la educație în limba nativă să fie realizabil în practică, legislația de la Kiev oferind garanții solide pentru menținerea școlilor, limbii și identității culturale, în strânsă conformitate cu angajamentele internaționale asumate de statul ucrainean.

Argumentul juridic central al memoriei se bazează pe Constituția Ucrainei, care asigură dreptul fundamental la instruire în limba maternă pentru membrii minorităților naționale. Articolul 53, alineatul (4), consacră explicit acest drept, iar articolul 22, alineatul (3), interzice reducerea volumului și conținutului drepturilor și libertăților existente prin adoptarea unor acte normative noi sau modificarea celor actuale.

În plus, Tratatul politic de bază semnat între România și Ucraina în anul 1997 reia principiul conform căruia persoanele apartinând minorității române au dreptul de a fi instruite în limba maternă într-un număr adecvat de instituții școlare de stat, ținându-se cont de dispersia geografică a acestei comunități.

Pentru semnatari, aceste dispoziții implică faptul că accesul la educație în limba română nu poate fi limitat la simpla existență a cursurilor sau la studiul limbii ca disciplină obligatorie.

Este necesară asigurarea unei rețele complete de școli și instituții unde educația să poată fi livrată integral și eficient.

Contextul temporal al acestei intervenții diplomatice este marcat de evoluțiile recente din legislatura ucraineană.

Comisia pentru educație, știință și inovare a Radei Supreme a supus dezbateri proiectul de lege încă de pe data de 6 octombrie, recomandând în unanimitate adoptarea sa atât în primă lectură, cât și în ansamblu.

În fața acestui avans legislativ, cele trei asociații solicită guvernelui român să acționeze urgent pe lângă oficialii de la Kiev pentru a obține mai multe compromisuri și clarificări.

În fața acestui avans legislativ

Printre prioritățile enumerate figurează menținerea și garantarea rețelei tradiționale de școli cu predare în limba română, considerată forma naturală de exercitare a dreptului la educație în limba maternă.

Se propune revenirea la soluțiile legislative anterioare anului 2017, abordare susținută și de Comisia de la Veneția prin avizele sale privind legislația educațională ucraineană.

Un alt punct de discuție crucial vizează extinderea dreptului copiilor români de a beneficia de instruire în limba română până la finalizarea ciclului liceal și profesional, similar cu drepturile deținute de popoarele băștinașe. Autoritățile române sunt rugate să insiste și pentru eliminarea formulărilor ambigue care permit utilizarea limbii române în educație doar „alături de” limba de stat, fără a se stabili clar care este limba principală de predare.

Semnatarii memoriei subliniază dorința ca în școlile românești, limba română să rămână limbă dominantă în procesul didactic, evitând predarea simultană și paralelă a aceleiași discipline în ambele limbi.

De asemenea, se cere abandonarea mecanismului care permite extinderea predării în limba de stat la cererea unei majorități de două treimi dintre părinți, un procedeu care amenință transformarea progresivă a școlilor minoritare și pierderea caracterului lor specific.

O altă solicitare importantă vizează instituirea unei excepții de la pragul minim general de cinci elevi pentru clasele cu predare în limba minorității. Astfel, un număr redus de copii într-o localitate nu ar trebui să devină, în sine, motivul desființării clasei și, implicit, al pierderii dreptului la educație în limba maternă.

De asemenea, se solicită derogări de la cerințele generale aplicabile liceelor academice pentru școlile minorităților naționale, garantând continuitatea rețelei existente de instituții de învățământ în limba română.

Orice proces de reorganizare trebuie să țină cont de necesitatea conservării acestei infrastructuri educaționale. Statutul de instituție de învățământ a minorității naționale trebuie acordat și păstrat pe baza unor criterii care să prevină dispariția treptuă a școlilor românești.

Condițiile impuse personalului din aceste instituții sunt, de asemenea, în centrul atenției.

Se dorește ca directorii, membrii conducerii și personalul administrativ al unităților care asigură educația în limba unei minorități naționale să stăpânească și să utilizeze limba respectivă.

Acest lucru este vital pentru ca dreptul la educație în limba română să nu se oprească la pragul clasei, ci să se extindă la nivelul întregii instituții.

În final, se solicită adoptarea de măsuri concrete pentru revitalizarea educației în limba română în localitățile unde aceasta se află într-o tendință de scădere, evitând ca dificultățile demografice să fie folosite drept justificare pentru închiderea suplimentară de școli.

Toate aceste puncte reflectă voința comunităților românești de a-și păstra identitatea și accesul la un sistem educațional complet în propria limbă.