Probleme grave la distribuirea banilor din Fondul Unic de Sănătate către spitale

Care este metodologia din spatele problemei?

Distribuția fondurilor din sistemul național de sănătate către unitățile spitalicești publice a devenit subiectul unor dezbateri aprinse, în urma publicării unui studiu detaliat care evidențiază deficiențe majore în modul în care sunt alocate resursele financiare. Documentul, intitulat „Transparența banilor din sistemul medical românesc”, a fost elaborat de specialiști de la Academia de Studii Economice, cu sprijinul organizației non-guvernamentale Regina Maria. Autorii acestui raport califică situația actuală drept cea mai critică disfuncție a întregului circuit financiar din domeniul medical.

Principala problemă identificate constă în faptul că o parte semnificativă din contribuțiile sociale de sănătate colectate de la cetățeni este consumată pentru plata diferențelor salariale, cunoscute sub denumirea de „influențe salariale”, în detrimentul finanțării directe a actului medical propriu-zis.

Dr. Dragoș Garofil, medic de profesie și fost secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, unul dintre semnatarii studiului, a subliniat la lansarea raportului că Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), care acumulează sumele provenite din contribuția obligatorie a românilor, este epuizat în mare măsură de costurile cu personalul.

În loc să susțină prestaterea serviciilor medicale, fondul este drenat de obligațiile salariale istorice. Această abordare contrariază logica inițială a asigurării de sănătate, care ar trebui să coreleze plata cu serviciile efectiv furnizate pacientului.

Mecanismul care stă la baza acestei probleme se bazează pe o metodologie de calcul specifică, reglementată prin lege.

Pentru fiecare angajat din sectorul public, se determină diferența dintre salariul brut actual și cel corespunzător anului de referință 2016. Aceste diferențe individuale sunt agregate la nivelul fiecărei instituții spitalicești și achitate lunar de casele județene de asigurări de sănătate.

Orice modificare în structura salarială, fie că este vorba despre o promovare, o creștere de vechime, acordarea unor sporuri suplimentare sau chiar angajarea unui nou specialist, generează automat o creștere a sumelor plătite din fondul comun.

Este important de menționat că aceste „influențe salariale” nu acoperă întreaga masă salarială, ci doar variația față de anul 2016, salariile de bază din acel an fiind finanțate prin alte canale bugetare.

Analiza datelor pentru perioada 2017-2025 relevă o tendință constantă de creștere a acestor cheltuieli, cu o accelerare vizibilă în ultimii ani. Modificările legislative din 2023, care au prevăzut majorări salariale pentru personalul medical, auxiliar și tehnic-economic-administrativ (TESA), au avut un impact imediat asupra bugetului influențelor salariale din 2024 și 2025.

Cifrele prezentate în raport sunt șocante: în anul 2025, suma totală destinată plății influențelor salariale a atins pragul de 16,938 de miliarde de lei.

Această valoare depășește cu o marjă considerabilă totalul bugetului alocat pentru decontarea serviciilor medicale efectuate în spitale, care s-a situat la 14,867 miliarde de lei în același an.

A existat oare o tendință ascendentă și în trecut?

Practic, statul cheltuiește mai mulți bani pe diferențele salariale decât pe tratamentele și procedurile efectuate efectiv pentru pacienți.

Tendința ascendentă a fost observată și în anii precedenți.

În 2024, raportul a fost similar, cu 15,426 miliarde de lei direcționați către influențele salariale, față de 14,215 miliarde de lei pentru decontarea serviciilor medicale. Chiar și în 2023, diferența era minimă, cu 12,399 miliarde de lei pentru salarizare și 12,494 miliarde de lei pentru servicii.

Mai mult, studiul indică faptul că în anumite unități spitalicești publice, ponderea influențelor salariale în veniturile totale provenite de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) depășește 50%.

Aceasta înseamnă că peste jumătate din banii alocați unui spital merg spre plata diferențelor salariale, lăsând o marjă restrânsă pentru materiale consumabile, echipamente și investiții.

O critică fundamentală formulată de autori este caracterul independent al acestor transferuri financiare față de volumul real de activitate medicală. Mecanismul este descris ca fiind „cvasi-liniar”, deoarece creșterea fondurilor necesare este determinată exclusiv de raportarea permanentă la nivelul salarial din 2016.

Astfel, o creștere a numărului de angajați sau a nivelului lor salarial duce la o majorare automată a sumelor prelevate din FNUASS, indiferent dacă spitalul tratează mai mulți pacienți sau obține rezultate clinice superioare.

Această separare artificială între finanțarea resursei umane și cea a serviciilor medicale transformă fondul unic într-o sursă dublă, care acoperă atât costuri istorice salariale, cât și prestația medicală curentă.

Consecința directă a acestui model este rigidizarea sistemului de sănătate și distorsionarea mecanismului de concurență dintre furnizorii publici și cei privați. Spitalele private nu beneficiază de acest mecanism de decontare a influențelor salariale, ceea ce le pune într-o poziție dezavantajoasă în fața unităților publice, care primesc o injectare suplimentară de lichidități legată de istoricul salarial al angajaților.

Pentru a remedia această disfuncție, autorii propun o reformă structurală care să vizeze eliminarea graduală a influențelor salariale din bugetul FNUASS.

În paralel, ar trebui recalibrate tarifele decontate de CNAS pentru serviciile spitalicești, astfel încât finanțarea să reflecte cu adevărat volumul și calitatea actului medical, nu doar structura istorică a salariilor.