România riscă să cumpere liniște politică cu costuri ascunse
Ce a generat aceste proteste?
Corneliu Bjola, profesor de științe politice, subliniază că mișcările de stradă din Franța constituie o oglindă pentru România, oferind lecții esențiale privind gestionarea nemulțumirii sociale.
Ultimele știri
Alertă maximă în Polonia după o posibilă incursiune aeriană la graniță
Deputatul Radu Miruță, declarat incompatibil de ANI. Ce riscă politicianul USR?
UEFA sancționează Bosnia după scandările rasiste la meciul cu România
Moscova închide ușa: Rusia respinge orice garanții de securitate de tip NATO pentru UcrainaAmânarea reformelor esențiale, combinată cu promisiuni care lipsesc de suport bugetar, generează un acumulare de frustrări care, odată depășit un anumit prag, devin imposibil de controlat.
Într-o interpretare mai cinică, aceste evenimente au declanșat de facto campania electorală pentru anul viitor, forțele politice încercând să exploateze haosul pentru câștiguri electorale maxime.
În ce cheie trebuie interpretate aceste manifestări masive? Franța a fost istoric considerată statul cel mai social din Uniunea Europeană, confruntându-se constant cu tensiuni cu sindicatele și cu populația.
Totuși, situația actuală pare a ieși dintr-un context obișnuit. Le-aș interpreta, înainte de orice altceva, ca pe o criză acută de încredere în capacitatea statului de a-și respecta angajamentele. Sistemul francez de protecție socială este extrem de dezvoltat, ceea ce generează așteptări proporționale.
Cetățenii acceptă contribuții substanțiale dacă în schimb primeșc servicii publice funcționale și o certitudine a traiului. Când simt că plătesc mult, dar că educația, locuirea și viitorul copiilor devin incerte, nemulțumirea depășește cu mult problema unei simple facturi.
Trebuie să ne amintim că Franța are o tradiție profundă a protestului.
Prin urmare, simpla prezență a mulțimilor în stradă nu demonstrează neapărat că asistăm la o revoluție. Ceea ce contează acum este confluința mai multor nemulțumiri: educația, costul vieții, protecția socială și lipsa de încredere în guvernare. Într-una dintre relatăriile AFP dinaintea manifestațiilor se descria tocmai perspectiva reunirii unor grupuri care până atunci protestaseră separat.
Aici începe pericolul politic. Există aici și o disonanță între timpul guvernării și răbdarea publică. Refacerea finanțelor și a serviciilor cere ani; oamenii își plătesc facturile în fiecare lună.
Apropierea alegerilor prezidențiale scurtează și mai mult răgazul negocierii, pentru că fiecare concesie devine material electoral. De aceea, aș urmări mai ales dacă instituțiile mai pot transforma revendicările într-un acord credibil. E greu de văzut că acest lucru poate avea loc înaintea alegerilor prezidențiale.
Ce a generat aceste proteste? Aș separa declanșatorul de problema acumulată. Revendicările din educație și nemulțumirea față de costul vieții au oferit puncte de mobilizare. În spatele lor se află însă o contradicție mai dificilă: cetățenii cer mai multă protecție, în timp ce statul are tot mai puțin spațiu pentru a o finanța prin noi împrumuturi.
Iar acesta este și un avertisment foarte direct pentru România, care mă tem că va fi ignorat. Datoria publică franceză a ajuns la 119% din PIB la sfârșitul trimestrului al doilea din 2026. Acest nivel nu înseamnă că Franța nu mai poate lua nicio măsură socială.
Înseamnă că măsurile trebuie finanțate credibil, iar dobânzile, deficitul și încrederea creditorilor limitează libertatea guvernului. Promisiunile politice pot fi reînnoite destul de ușor; creditorii au obiceiul mai puțin comod de a cere și plata la un moment dat.
Franța a încercat reforme, iar reforma pensiilor din 2023 este un exemplu pe care trebuie să-l luăm în serios.
Dificultatea este că ajustările succesive nu au reușit să împace sustenabilitatea financiară cu acceptarea socială a schimbării. Existența unei reforme și încrederea în ea sunt, din păcate pentru orice guvern, două lucruri care trebuie obținute separat. În acest sens, reforma trebuie să privească și colectarea veniturilor, eficiența administrației, investițiile și împărțirea efortului.
Oamenilor li se poate cere răbdare, dar este rezonabil să dorească să știe pentru ce, pentru cât timp și dacă regula se aplică și celor care o enunță.
Fără aceste Iar guvernul ajunge să negocieze, într-un climat tot mai ostil, tocmai schimbările pe care ar fi putut să le facă mai devreme și cu mai multă libertate.
Asta ar trebui să fie o lecție foarte importantă, de reținut și de învățat de către guvernanții români.
Cum se trăiește acum în Franța? Dacă am face o comparație cu România, este mai rău?
Românii par să suporte în tăcere creșterile de prețuri, în Franța pare revoluție. Aș fi prudent cu această comparație. Intensitatea protestelor nu ne spune, singură, unde se trăiește mai bine.
Guvernul Bolojan a sacrificat popularitatea pentru disciplina financiară!
Trebuie să privim veniturile și prețurile, costul locuintelor, serviciile publice și diferențele dintre categorii sociale. Personal, nu am datele necesare pentru a face această analiză. Imaginile confruntărilor atrag, firesc, atenția; ele Aici ne ajută teoria deprivării relative: oamenii pot resimți o nedreptate chiar dacă nu sunt cei mai săraci.
Contează cu cine se compară și ce consideră că ar trebui să poată obține în mod legitim. Când diferența față de acel reper li se pare injusta, ea poate provoca indignare.
Să luăm un exemplu ipotetic: un tânăr francez a studiat, muncește și câștigă mai mult decât un tânăr român, dar nu își permite o locuință. Părinții săi, la aceeași vârstă, își permiteau. I se explică faptul că, în comparație cu alții, cum ar fi tinerii români, o duce bine. „Pentru România, lecția relevantă privește costul amânării”.
Observația poate fi statistic corectă, dar nu îi achită chiria și nici nu de ce munca și calificările nu-i mai oferă o șansă comparabilă? Dacă interpretează această diferență ca pe o nedreptate, avem un exemplu compatibil cu deprivarea relativă. Sentimentul este că și-a îndeplinit partea din contractul social, dar condițiile au fost schimbate între timp, fără ca cineva să considere necesar să-l consulte. Când această percepție este împărtășită de o generație care se consideră dezavantajată pe nedrept, ea poate alimenta protestul. Nu avem aceeași economie și nici aceeași capacitate de finanțare ca Franța. Avem însă propriul dezechilibru bugetar, suficient de serios pentru a face obiectul procedurii europene de deficit excesiv.
În opinia mea, guvernul Bolojan a încercat să readucă disciplina financiară, cu un cost politic evident. Ar fi o liniște obținută pe credit, cu scadența lăsată altcuiva. Dacă aceasta va fi alegerea, corectarea dezechilibrelor poate deveni mai dureroasă. Tocmai aici mi se pare utilă comparația cu Franța: ne invită să privim și costul viitor al deciziilor de astăzi, înainte ca lipsa spațiului de manevră să înceapă să decidă în locul guvernului.
Cine câștigă din protestele din Franța: Le Pen sau Melenchon? Ce efect au aceste proteste pentru alegerile viitoare? Cine câștigă, cine pierde? Va conta cine reușește să impună interpretarea dominantă a evenimentelor. Dacă dezbaterea rămâne despre școli, costul vieții și distribuirea sacrificiilor, stânga radicală are posibilitatea de a reprezenta nemulțumirea. Dacă ajunge să fie dominată de confruntări, jafuri și teama de dezordine, dreapta radicală poate atrage alegători care vor înainte de toate siguranță.
Poziționările descrise de AFP sunt relevante: Mélenchon a susținut protestele studențești, în timp ce Le Pen a ales să se plaseze de partea poliției. Fiecare încearcă să reprezinte o nevoie diferită a aceleiași societăți.
Aici aș fi atent si la efectul de ricoșeu.
O mișcare poate porni de la revendicări legitime și poate pierde sprijinul unor oameni dacă aceștia ajung să o asocieze predominant cu violența. Atentie, nu este necesar ca majoritatea manifestanților să fie violenți pentru ca imaginile violențelor să domine percepția publică. Rezultatul electoral rămâne însă deschis.
Contează conduita poliției, reacția liderilor, credibilitatea alternativelor și felul în care sunt prezentate evenimentele.
O negociere serioasă îi poate reda guvernului o parte din autoritate; o opoziție care pare să încurajeze dezordinea poate îndepărta alegători pe care spera să-i atragă.
Aș urmări, de aceea, cine reușește să vorbească și celor care împărtășesc nemulțumirea, dar nu participă la proteste. Opinia lor se vede mai greu în aceste zile, însă va conta la urne.
Cum se explică ascensiunea simultană a extremelor?
Până acum vorbeam de Le Pen și de extrema dreaptă, acum vine puternic din spate Mélenchon, cu extrema stângă. Merită să verificăm mai întâi ce anume crește: vizibilitatea, capacitatea de mobilizare sau intenția de vot. Mélenchon poate ocupa centrul atenției fără ca toate acestea să avanseze în același ritm.
În plus, dreapta radicală și stânga radicală exploatează fiecare o nevoie diferită a aceleiași societăți: una promite siguranță și ordine, cealaltă promite echitate și protecție. Executivul se află între două focare, fiind acuzat atât de pasivitate socială, cât și de incapacitate de a menține ordinea publică. Efectul de ricoșeu este real: o mișcare care începe cu cereri legitime poate pierde sprijinul unei părți din public dacă asocierile cu violența devin dominante.
Nu este necesar ca majoritatea protestatarilor să fie violenți; sunt suficiente câteva incidente pentru a modela percepția publică.
Rezultatul electoral rămâne incert și depinde de modul în care poliția gestionează situația, de reacția liderilor politici și de credibilitatea alternativelor prezentate.
O negociere credibilă ar putea restaura o parte din autoritatea guvernului, în timp ce o opoziție percepută ca favorabilă dezordinii ar putea pierde alegători care o consideraseră o alternativă.
Este esențial să se abordeze și cei care împărtășesc nemulțumirea, dar nu ies în stradă; vocea lor este mai puțin vizibilă acum, dar va fi decisivă la urne.
Pentru România, lecția centrală este costul amânării reformelor. Guvernul Bolojan a încercat să refacă echilibrul bugetar, dar acest efort are un preț politic clar. Dacă se alege calea liniștii cumpărate prin datorie, corectarea viitoare va fi mai dureroasă.
Comparația cu Franța ne ajută să vedem costul viitor al deciziilor de astăzi, înainte ca lipsa spațiului de manevră să ia locul alegerilor guvernului.
Sursă: Cotidianul
Alte știri:
Alertă maximă în Polonia după o posibilă incursiune aeriană la graniță…
UEFA sancționează Bosnia după scandările rasiste la meciul cu România…
Moscova închide ușa: Rusia respinge orice garanții de securitate de tip NATO pentru Ucraina…
Producția mondială de vin a căzut la un minim istoric din cauza vremii extreme…